Decizia a fost catalogată de politicienii de la Moscova drept o “ilegalitate totală”.
Kuliak a purtat litera “Z” pe maiou în timpul competiţiei din martie şi, de asemenea, în timpul ceremoniei de decernare a medaliilor la paralele, competiţie câştigată de ucraineanul Ilia Kovtun.
Simbolul este considerat în general ca fiind un semnal de susţinere a acţiunii militare ruseşti şi fusese afişat pe tancuri în timpul invaziei Ucrainei.
„Este surprinzător pentru mine că mai multe litere din alfabetul latin au fost incluse pe lista celor interzise de către federaţia internaţională şi de către organizatorii turneului de la Doha”, a declarat preşedintele Comisiei pentru sport din Duma de Stat a Rusiei, Dmitri Svişev, pentru agenţia oficială de presă de stat a ţării, TASS, citat de insidethegame.biz.
„Când m-am uitat la regulament, nu am văzut că acestea au fost incluse în lista de semne interzise, motiv pentru care o persoană poate intra sub incidenţa sancţiunilor.
Eu personal nu văd niciun semn ofensator, discriminatoriu, naţionalist în actul lui Kuliak, aşa cum nu îl vede întreaga lume civilizată normală,
Dar, din păcate, Federaţia nu poate face faţă presiunii politicienilor, a marilor magnaţi, a marilor afacerişti, a reglementării legii sau a fărădelegii în sport.”
La vremea respectivă, un comunicat al FIG a descris acţiunea lui Kuliak drept un „comportament şocant”.
“Domnul Kuliak nu are voie să participe la niciun eveniment sau competiţie sub egida FIG sau organizată de o federaţie afiliată membră a FIG timp de un an, de la data acestei decizii”, se arată în hotărârea disciplinară.
În hotărârea sa, comisia disciplinară formată din trei membri ai FIG a decis că Kuliak „a încălcat statutul FIG, codul de disciplină al FIG, codul etic al FIG, codul de conduită al FIG şi regulamentul tehnic al FIG atunci când a purtat litera Z pe tricou în timpul competiţiei şi al ceremoniei de premiere”.
Kuliak, în vârstă de 20 de ani, a fost obligat să returneze medalia de bronz şi premiul în valoare de 500 de franci elveţieni şi a fost obligat la plata unor costuri de 2.000 de franci elveţieni (1.900 de euro).
De asemenea, juriul a mai stipulat că „dacă măsurile de protecţie care îi împiedică pe sportivii ruşi să concureze sunt încă în vigoare la 17 mai 2023, interdicţia va continua şi va expira la şase luni de la înlăturarea măsurilor respective”
Gimnaştii ruşi şi bieloruşi nu au fost autorizaţi să participe la evenimentele FIG de la o decizie luată în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Executiv al FIG din martie.
Kuliak va avea la dispoziţie 21 de zile pentru a face apel împotriva interdicţiei.
Vasily Titov, de la Federaţia de Gimnastică Artistică a Rusiei, a dezvăluit că vor studia hotărârea înainte de a decide dacă vor face sau nu apel, dar ar putea accepta decizia.
“Trebuie să ne uităm la textul deciziei, există anumite lucruri care nu prea ne convin, iar apoi vom lua o decizie [privind apelul]”, a declarat el pentru TASS.
“În ceea ce priveşte termenii şi condiţiile de descalificare a lui Kulyak, trebuie să analizăm acest lucru. Nu exclud că vom lupta, dar s-ar putea să fim nevoiţi să ajungem la un acord”.
Kuliak este al doilea atlet rus care a fost interzis pentru că şi-a arătat sprijinul pentru invazia din Ucraina.
Luna trecută, dublul campion olimpic la înot Evgeny Rylov a fost suspendat pentru nouă luni de către Federaţia Internaţională de Nataţie după ce a participat la un miting pro-război la Moscova la care a participat preşedintele rus Vladimir Putin.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XÎn minuații ani ’30, tot așa erau restricționate, la început drepturi banale ale unei minorități, lucru care a dus la fapte pe care ulterior le-au regretat și cei care le-au înfăptuit și cei care le-au susținut și încă l-e mai regretă majoritatea urmașilor lor.
Cred că știți la ce mă refer?
-
Nu cred ca pea multi le regreta. Daca ar putea sunt convins ca ar face la fel, nazisti imputiti.
-
Posibil să nu regrete din suflet, dar l-e regretă cel puțin din prima prejudiciul de imagine și pentru că i-a legat de mâini oarecum pentru decenii.
-
sa il interzica forever si sa il trimita pe front daca e asa viteaz…puiu asta de drac si minte de gaina