O femeie din statul New York a intentat un proces civil împotriva lui Mike Tyson, acuzându-l pe fostul campion de box că a violat-o într-o limuzină, la începutul anilor 1990, atestă documentele instanţei.
Femeia, care a cerut instanţei să rămână anonimă, şi-a depus plângerea la începutul lunii ianuarie, în temeiul unei legi temporare a statului New York, care permite victimelor agresiunii sexuale să solicite daune civile, indiferent de termenii prescripţiei.
Tyson a petrecut trei ani în închisoare începând din 1992, după ce a fost găsit vinovat de violarea modelului Desiree Washington, care avea 18 ani la acea vreme.
Într-o scurtă declaraţie pe proprie răspundere din 23 decembrie 2022, actuala reclamantă spune că l-a întâlnit pe boxer la un club de noapte. „la începutul anilor 1990”, apoi a urmărit-o până la limuzină, unde ar fi agresat-o, înainte de a o viola.
A intrat în industria canabisului
„Ca urmare a violului lui Tyson, am suferit şi sufer răni fizice, psihologice şi emoţionale”, a precizat presupusa victimă, care cere despăgubiri de 5 milioane de dolari.
Născut în Brooklyn, în 1966, Tyson a avut o copilărie agitată, înainte de a deveni campion la categoria grea, în anii 1980, îngrozindu-şi adversarii cu furia în ring şi cu puterea lui fenomenală de lovire.
Dar după condamnarea la închisoare, nu şi-a putut păstra titlurile. Într-o luptă în ring din 1996, Tyson a muşcat o bucată din urechea adversarului său, Evander Holyfield.
Distrus de depresie şi de dependenţă, viaţa lui a avut numeroase coborâşuri. A intrat recent în industria canabisului, cu propria marcă de produse de marijuana.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XOare , daca era un nimeni, mai spunea ca a fost violata???
ma gandesc ca o fi avut fata rani fizice, la ce dotare de manz, se zice ca are Tyson! Doar acuma si-a amintit ca a fost violata, la acea vreme de ce nu a depus plangere ca acesta ,”violatorul”, sa fie condamnat? Iata cum o lege cat se poate de idioata a statului NY, mai “dezgroapa mortii” dupa atatia amar de ani si creeaza posibilitatea unor profitoare sa-i sicaneze pe unii sau pe altii! Oricum, periculoasa si nedreapta e SUA asta pe multe fatete ale ei..