Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni seara, pe pagina sa de Facebook, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), printr-o comunicare oficială, a respins solicitarea formulată de Federaţia de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles şi Comitetul Olimpic al Statelor Unite de a redeschide cazul medaliei de bronz de la sol, la Jocurile Olimpice.
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, că evaluează situaţia actuală după apelul Comitetului Olimpic al SUA în cazul medaliei de bronz la sol din concursul de la Jocurile Olimpice de la Paris, acordată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv gimnastei române Ana Bărbosu în dauna americancei Jordan Chiles.
Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să îi revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, a anunţat, sâmbătă, FRG pe pagina sa de Facebook.
Local
S-au acordat ajutoare materiale de aproape 4 milioane de lei şi mâncare de 2,3 milioane prin Cantina socială.
Local
Toți cei 30 de călători s-au autoevacuat în condiții de siguranță și vor fi preluați cu un mijloc de transport pus la dispoziție de către primăria din localitate.
ARADON opinii
Ultimele luni ale vieţii politice, sociale, ale vieţii de zi cu zi din Arad, dar şi din toată România, au scos la iveală faptul că o mare parte dintre noi, locuitorii acestei frumoase ţări, suntem suveranişti. Rezultatele alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, dublate de rezultatele alegerilor parlamentare din luna decembrie a anului trecut, au confirmat acest lucru.
Local
Autovehiculul a ars în întregime, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric.
Mapamond
Lideri politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de preşedinte al Statelor Unite şi şi-au exprimat speranţa că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depăşirea provocărilor importante ale lumii actuale, notează AFP şi Reuters.
2
Mapamond
Donald Trump a depus luni jurământul în calitate de cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, într-o ceremonie la Capitoliu. Noul președinte a pregătit deja o serie de decizii pentru prima zi, printre care se numără declararea stării de urgență la frontieră și în sectorul energetic național.
2