Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, la sosirea de la Campionatele Mondiale din Noua Zeelandă, că întrecerea de pe lacul Karapiro a fost una de coşmar.
„Au fost nişte mondiale de coşmar. Cu o pistă pe care nu ştiu de ce s-a ţinut o asemenea competiţie, din moment ce forul internaţional a impus nişte standarde clare. Totul s-a făcut efectiv pe un lac, s-au pus opt culoare, fără ca antrenorii să-şi poată vedea la lucru sportivele, au fost valuri şi amânări de curse. Astfel de condiţii putem asigura şi noi pe un lac în care să punem şase culoare şi să facem campionat mondial. Nu-mi vine să cred. După ce că am fost la capătul lumii, cu o cheltuială extraordinară într-o perioadă de criză, a trebuit să mai acceptăm şi condiţiile de cursă de acolo”, a spus Lipă.
Fosta campioană mondială şi olimpică a spus că nu este dezamăgită de evoluţia echipajelor României, însă speră ca acestea să fi realizat că anul următor va fi unul dificil. „Nu pot să spun că sunt dezamăgită de prestaţia fetelor, pentru că ele au făcut tot posibilul. E clar că le-a fost greu să se acomodeze cu o diferenţă de fus orar de 11 ore. Pentru proba de dublu nimeni nu-şi găseşte nicio explicaţie. Au fost şi acele amânări de cursă şi, probabil, din punct de vedere psihic, nu şi-au mai putut reveni. Este important că fetele au văzut că se poate şi mai rău, iar anul viitor vom avea cam aceleaşi condiţii. Trebuie să avem grijă pentru că urmează anul calificărilor la Jocurile Olimpice”, a adăugat Lipă.
Mulţumit!
Antrenorul lotului olimpic de canotaj, Mircea Roman, a declarat că este mulţumit de felul în care au evoluat româncele. „A fost un sezon foarte lung, iar evoluţia fetelor a fost chiar foarte bună. Din păcate, acest sezon lung şi-a spus cuvântul. Mai avem de crescut. La dublu, din păcate, chiar dacă s-a scos cel mai bun timp, din cauza unei inexactităţi tehnice am pierdut din viteză, iar acest lucru ne-a costat”, a afirmat Roman.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!