Caroline Wozniacki (2 WTA), Garbiñe Muguruza (3 WTA), Elina Svitolina (4 WTA), Karolina Pliskova (6 WTA) şi Jelena Ostapenko (7 WTA) sunt jucătoarele care pot trece pe primul loc în tenisul feminin. Din listă lipseşte Venus Williams, a cincea jucătoare a lumii, care are de apărat punctele aferente finalei din 2017. Poziţia Simonei nu este ameninţată decât în momentul în care aceste jucătoare ajung în faza semifinalelor, întrucât românca, învinsă în primul tur la precedenta ediţie, pierde doar 10 puncte şi are avantaj net de 450 de puncte în faţa celei mai apropiate rivale în momentul în care punctele din 2017 sunt scoase din clasament.
O analiză ProSport:
Caroline Wozniacki şi Elina Svitolina speră la numărul unu dacă se califică în semifinale
Daneza, revenită între primele două favorite la un turneu de Grand Slam după şase ani, încearcă să doboare un record deţinut de Serena Williams. Americanca a reuşit să îşi recâştige prima poziţie după cinci ai şi 29 de zile – cea mai lungă perioadă între domnii înregistrată de la introducerea actualului sistem computerizat de punctaj (1975). Wozniacki a părăsit prima poziţie WTA pe 29 ianuarie 2012 şi ar corecta recordul Serenei, scrie WTA.
Dacă Wozniacki se opreşte în semifinale, Simona are nevoie de sfert de finală pentru a rămâne în faţa ei. Dacă însă daneza se califică în finală, Simona trebuie să o învingă în ultimul act pentru a menţine şefia.
Elina Svitolina, cap de serie 4 la Melbourne, se află pe jumătatea inferioară de tablou, împreună cu Wozniacki. Campioană la Brisbane în start de sezon, sportiva din Ucraina o poate întrece pe Simona cu o semifinală la Melbourne doar dacă românca pierde meciul de deschidere, cu australianca de 17 ani, Destanee Aiava (193 WTA). Halep are nevoie de semifinală pentru a contracara o calificare în finală a Svitolinei, dar va pierde numărul unu dacă Elina câştigă trofeul.
Garbine Muguruza, obligată să joace finală
Spaniola a înregistrat în 2017 cel mai bun rezultat al carierei la Australian – sfert de finală. De aceea, ea nu o poate depăşi pe Simona decât dacă se califică în finală. Conform tragerii la sorţi, Simona Halep şi Garbine Muguruza se pot întâlni în semifinale – iar dacă acest meci direct este câştigat de Muguruza, atunci varianta ca românca să păstreze şefia WTA ar fi ca spaniola să piardă meciul de titlu. Dacă Simona nu ajunge la meciul direct cu Garbine, iar iberica se califică în finală, atunci liderul mondial se va schimba.
Pliskova şi Ostapenko pot urca pe primul loc doar dacă iau acasă trofeul
Sfertfinalistă în 2017 la Australian Open, Karolina Pliskova poate reveni pe prima poziţie WTA doar dacă ia trofeul. Cum Simona Halep şi Karolina Pliskova se află pe tablou pe acelaşi sfert de finală, titlul îi asigură automat cehoaicei faptul că ar depăşi-o pe Simona.
Dacă se califică în faza sferturilor de finală, Simona Halep se asigură că nu va fi depăşită de Jelena Ostapenko chiar şi în cazul în care letona ar câştiga trofeul.
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!