„Sportul este în moarte clinică. Suntem nevoiţi să jucăm meciuri în sălile construite de Ceauşescu. Am ajuns să ne certăm între noi, preşedinţii de federaţii, pentru bani şi pentru închirierea sălilor. Noi am înaintat către minister un necesar de 111 miliarde de lei vechi pentru anul 2010, însă ni s-a aprobat sub 50 de procente, dar am fost înţelegători, pentru că este această criză. Am fost nevoiţi să ne restrângem activitatea, iar evenimentele care nu sunt foarte importante le-am amânat pentru perioada de la sfârşitul anului, pentru că până atunci mai reuşit să atragem şi alte fonduri. Până azi, nu am primit niciun ban şi cred că nicio altă federaţie nu a primit ceva, pentru că noi am fost primii care am făcut proiectul de buget pentru anul ăsta”, a spus Gaţu.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!