Stern a precizat că jucătorii regretă ce au făcut, dar nu au nicio justificare pentru conduita lor. „În consecinţă, am transformat suspendarea pe perioadă nedefinită şi fără salariu pentru Arenas, într-o suspendare fără salariu pentru restul sezonului 2009/2010. Îl suspend, de asemenea, pe Crittenton, pentru restul sezonului, fără salariu, cu efect imediat”, a explicat comisarul NBA.
Gilbert Arenas, în vârstă de 28 de ani, a fost acuzat că a ţinut arme de foc fără muniţie în dulapul său din vestiar, încălcând astfel regulamentul ligii americane, care le interzice jucătorilor să aducă arme în clădirile ce au legătură cu NBA.
Potrivit Washington Post, Arenas ar fi adus aceste arme după o ceartă cu Javaris Crittenton, legată de o datorie la jocurile de noroc.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!