La scorul de 2-0 pentru FC Barcelona, un fan al lui Cadiz a suferit un infarct în tribune, ceea ce a dus la oprirea imediată a meciului. Paramedicii s-au grăbit să îl trateze pe fanul care avea nevoie de îngrijiri medicale urgente. Portarul lui Cadiz, Ledesma, nu a stat pe gânduri şi a alergat cu un defibrilator pentru a-l înmâna paramedicilor, potrivit Sport Bible. Mijlocașul gazdelor, Jose Maria, l-a ajutat pe omul cu targa să o ducă mai repede la fanul care primea îngrijiri medicale.
Meciul a fost întrerupt aproape o oră, stadionul rămânând tăcut după incident. Jucătorul Barcelonei, Ronald Araujo, a fost văzut rugându-se în centrul terenului, în timp ce portarul Marc Andre Ter Stegen părea extrem de îngrijorat.
În primă fază, jucătorii au fost lăsaţi pe teren, toate atenţiile fiind îndreptate către fanul aflat în suferinţă în tribune. În cele din urmă, meciul a fost oprit, iar arbitrul le-a ordonat jucătorilor să se întoarcă în vestiar.
Suporterul a fost resuscitat şi apoi dus la spital. Medicul care l-a salvat a fost aplaudat de întreg stadionul. La reluarea partidei, Barcelona a marcat alte două goluri, impunându-se cu 4-0.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!