Robert Hoyzer, arbitrul care a ţinut capul de afiş al celui mai mare scandal din ultimii 30 de ani în fotbalul german va rămâne în închisoare. Hoyzer a fost condamnat la 29 de luni în detenţie după ce a fost găsit vinovat în cazul meciurilor trucate din Bundesliga şi Zveite Bundesliga în folosul unuei reţele de pariuri ilegale conduse de croatul Ante Sapina.
Apelul său a fost respins de Curtea Federală de Justiţie din Leipzig care a confirmat că pedeapsa va fi efectuată în spatele gratiilor şi nu cu suspendare aşa cum a cerut Hoyzer.
Preşedintele Federaţiei de Fotbal de la Berlin, Theo Zwangziger, a fost de acord cu sentinţa pe care o consideră şi un bun exemplu pentru întreaga societate germană.
În acelaşi caz, Ante Sapina a fost condamnat la 35 de luni de închisoare pentru tentativa de aranjare a 23 de partide, majoritatea în divizia secundă din Germania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!