ARAD. Interes sporit pentru contractele în sectorul construcţii şi utilităţi. Anunţul licitaţiei publice privind achiziţionarea de servicii pentru amenajarea unei platforme dalate cu rigole şi canalizarea din Piaţa Mihai Viteazul s-a dovedit o competiţie între firmele cu activitate în acest domeniu. Nici suma pusă la bătaie nu a fost una de neglijat, peste 700 de mii de lei. Competiţia a făcut, însă, ca în final Societatea de Târguri Oboare Pieţe Arad să reuşească o contractare cu un preţ mult mai mic, pentru acelaşi lot de lucrări.
Amenajări incluse
Practic, TOP SA a demarat procedurile de atribuire a unui contract de lucrări pentru ca o foarte mare parte din Piaţa Mihai Viteazul să poată fi reabilitată şi modernizată. Este vorba despre partea de vânzare fructe şi legume, acolo unde autoritatea contractantă a prevăzut investiţii pentru canalizare, amenajare de rigole, dar şi pentru a dala platforma existentă. Evaluarea lucrărilor a fost făcută la puţin peste 700 de mii de lei, contractul urmând să fie atribuit firmei ce avea să facă oferta cu preţul cel mai scăzut. Iar ofertele au început să curgă.
Cinci doritori, un câştigător
Cinci oferte au fost depuse în termen legal pentru executarea lucrărilor din Piaţa Mihai Viteazul. Cel mai mic preţ a fost oferit de către o firmă din municipiu care s-a angajat să realizeze lucrările din contract la doar 456, 601 lei. Societatea câştigătoare a fost înfiinţată în 2003, a desfăşurat anul trecut activităţi de transporturi rutiere de mărfuri şi a avut în medie 22 de salariaţi, potrivit bilanţului financiar publicat de către Ministerul Finanţelor Publice.
Întrebări şi nelămuriri
Proiectul Societăţii de Târguri, Oboare şi Pieţe a fost şi obiectul mai multor întrebări şi nelămuriri adresate de către companiile participante la licitaţia publică. În principal, întrebările au făcut referire la aspecte tehnice din proiect şi la cantităţile de materiale specificate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!