Noutăţile prevăd ca şoferii care conduc băuţi, nu acordă prioritate pietonilor sau depăşesc viteza regulamentară cu peste 60 de km/oră vor avea permisele suspendate timp de 120 de zile şi vor plăti amenzile maxime, de la 1.575 la 7.500 de lei. Prin acest proiecte de lege se vrea şi trecerea sancţiunilor la o clasă superioară. Amenzile maxime din în clasa a V-a de sancţiuni, de la 21 la 100 de puncte-amendă (1.575 – 7.500 de lei), se aplică în prezent numai persoanelor juridice, însă modificările prevăd ca acestea să fie aplicate şi şoferilor care conduc având o alcoolemie de sub 0,8 grame/litru, nu acordă prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversare sau depăşesc limita maximă de viteză pentru sectorul respectiv de drum şi categoria de vehicul căreia i se aplică cu peste 60 de kilometri pe oră.
Reducerea accidentelor rutiere
Poliţia Rutieră Arad explică „nevoia” luării acestor măsuri: „trecerea unor sancţiuni la o clasă superioară, în cazul conducerii unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, neacordării priorităţii de trecere a pietonilor, precum şi sancţionarea depăşirii cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus are la bază necesitatea reducerii numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora”.
Suspendat 120 de zile
Proiectul de modificare a Codului rutier prevede şi noi termene pentru suspendarea dreptului de a conduce – respectiv o perioadă de 120 de zile când fapta şoferului a fost urmărită ca infracţiune, dar s-a dispus aplicarea unei sancţiuni administrative, şi de 180 de zile, în cazul unui accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane prin încălcarea unei reguli de circulaţie care se sancţiona prin suspendarea dreptului de a conduce şi în cazul în care fapta nu e urmărită ca infracţiune. Prin aceste reglementări, Poliţia Rutieră „urmăreşte crearea unui climat de siguranţă pentru toţi participanţii la trafic, axat pe sancţionarea mai aspră a principalelor cauze generatoare de accidente, având în vedere faptul că pietonul reprezintă categoria majoritară de participant la trafic, fapt ce impune asigurarea unui mecanism de protecţie special, concomitent cu acţiunile desfăşurate pentru disciplinarea acestora.”
Interzis după 30 de zile
În ceea ce priveşte maşinile înmatriculate în străinătate care circulă pe drumurile din România, în noul proiect de lege se interzice circulaţia acestora care sunt deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, pentru mai mult de 30 de zile de la data dobândirii titlului sau de la data înscrierii în evidenţa autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în alte state. Poliţia Rutieră explică: „actualul cadru legislativ este deficitar şi crează un dezechilibru major între vânzătorul şi cumpărătorul unui vehicul, vânzătorul fiind expus în faţa relei credinţe a cumpărătorului care nu-şi îndeplineşte obligaţia legală de transcriere a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la încheierea actului translativ de proprietate. În aceste condiţii, vânzătorul poate figura cu debit la organele fiscale şi poate fi expus procedurilor de executare silită şi indisponibilizării unor bunuri”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!