BUCUREŞTI. UTA se află în fața unui examen extrem de dificil, care va avea loc mâine, de la ora 14. Adversarul e Rapid București, o echipă în formă, care vine după două victorii concludente, e „în mână”, cum se spune. Pe de altă parte, UTA e uzată fizic și psihic, iar acest joc devine o povară pentru elevii lui Laszlo Balint. Nu mai vorbim de faptul că – după această partidă – arădenii sunt programați să joace două partide la interval de ceva mai mult de 48 de ore, adică la limita regulamentului.
Destule probleme la UTA
Antrenorul Laszlo Balint ne-a dezvăluit ultimele informații din tabăra utistă, cu 24 de ore înainte de joc: „Am avut șansă să găsim în București condiții de recuperare și refacere, am fost și la clinici cu jucătorii. Unul din ei, Șeroni, e pierdut pentru meciul cu Rapid, probabil și pentru cel cu Farul, de duminică. Pe lângă cicatricea mai veche, la o ecografie i s-a descoperit și o micro-leziune fibrilară, deci nu putem conta pe el. Staff-ul medical încearcă să-i recupereze pe Tomozei, Lorenzi și Isac, așa că vom aștepta până în ultima clipă să vedem cu cine intrăm pe teren. Continui să spun că Rapid e favorită, pentru că joacă acasă, a avut o zi în plus de odihnă, e și în formă, a câștigat cu 4-0 și 5-1 ultimele două meciuri. Dar, mergem să ne luptăm pentru fiecare minge, vom încerca să jucăm fotbalul pe care l-am prestat până acum și care ne-a adus rezultate, iar la final vom putea ieși bucuroși de pe teren. E limpede că trebuie să fim periculoși, să marcăm, să interpretăm foarte bine situațiile de joc. Nu sunt preocupat prea mult de adversar, ci mai degrabă de noi, de starea nostră fizică și mentală, pentru că – vă spun sincer – pe lângă o anumită oboseală a apărut și frustrarea că nu am câștigat meciul cu Metaloglobus”.
Arbitrează Flueran
Comisia Centrală de Arbitri l-a delegat să împartă dreptatea la meciul din „Regie” pe craioveanul Nicușor Flueran, el urmând să fie ajutat de asistenții Adrian Popescu (Craiova) și Ionuț Bobe (Videle). Observatori FRF: Ciprian Anton – Suceava și Liviu Ciubotariu – Galați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!