UTA intră în linie dreaptă pentru abordarea optimă a disputei de sâmbătă, de la ora 11, programată în deplasare, la ŞimleulSilvaniei. Şedinţele zilnice de pregătire au un singur scop – victoria în faţa gazdelor. Este firesc ca „Bătrâna Doamnă” să îşi propună obţinerea tuturor punctelor puse în joc. Are un lot superior, fapt ce se oglindeşte în configuraţia actuală a clasamentului. Opt locuri şi şapte puncte despart cele două grupări, în ierarhia încheiată chiar de adversari. Atenţie, însă: Silvania nu trebuie deloc subapreciată! Cine a făcut-o, „s-a fript” (a se vedea păţania Unirii Alba Iulia, formaţie pornită cu gânduri mari, de promovare, dar care s-a văzut surprinsă acasă de trupa lui Florin Fărcaş). Apropo de partenerii de întrecere, ultima veste parvenită din tabăra lor este legată de interesul manifestat de Dinamo pentru fundaşul central Raul Crişan. „Pentru mine ar fi un pas important pe care nu aş vrea să-l ratez”, a mărturisit acesta pentru presa sportivă centrală.
Formaţii probabile
Iată distribuţiile pe care FC Silvania şi UTA le-ar putea alinia în meciul direct: FC Silvania: Miron – D. Muntean, Huzuneanu, R. Crişan, V. Prodan – Schwarzkopf, D. Militaru, S. Ianc, Petcuţ – Zăgrean, Andor. UTA: Ioime (Smaranda) – Calvin, Pascariu, Pocuca, Neagu – Gîlcă, Ignea, Chindriş, Nădăban – Pecarov, Ţucudean. O serie de fotbalişti din lotul alb-roşu au fost folosiţi, în timpul săptămânii, în jocul şcoală dintre UTA II şi CSU „Vasile Goldiş”, finalizat cu victoria studenţilor cu 3-2, meci în care brazilianul Da Silva a reuşit să înscrie o dată. „Cel mai dificil meci este mereu următorul. Întâlnim o echipă în creştere, foarte motivată, care pe propriul teren obişnuieşte să pună presiune pe adversari şi arbitri, având susţinători entuziaşti. Totuşi, asta nu trebuie să ne împiedice, ci să ne ambiţioneze”, menţionează „secundul” FC UTA, Dan Stupar.
Cine fluieră
Confruntarea FC Silvania – UTA a fost încredinţată arbitrului Claudiu Ştefănuţi din Bistriţa Năsăud, asistat de Szabo Gerö şi Ionuţ Petrică Câmpeanu (ambii din Cluj Napoca). Arbitru de rezervă este Ştefan Erdei (Oradea).
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!