Pentru disputa cu Gaz Metan CFR Craiova, de duminică, UTA a plecat spre Cetatea Băniei încă de vineri dimineaţa. Planul făcut de oficiali este simplu şi eficient: susţinerea, în această seară, a unei şedinţe de pregătire de dezmorţire, iar sâmbătă, la ora meciului (11), a ultimului antrenament premergător ciocnirii. Se doreşte, astfel, ca echipa noastră să se acomodeze, să poată aborda aşa cum se cuvine lupta cu oltenii.
Fără Ioime
Principalele noutăţi în lotul antrenat de Roli Nagy, Dan Stupar şi Dan Ţapoş sunt cooptările lui Claudiu Drăgan şi AbdoulayeDiarra. Drăgan s-a înţeles cu conducerea şi a semnat contractul ce îl leagă de UTA, acelaşi lucru producându-se cu Diarra, după sosirea cărţii verzi a acestuia. În schimb, debutul portarului Ioime se amână cu cel puţin o săptămână, UTA bazându-se în continuare pe serviciile lui Smaranda. Situaţia respectivă se explică prin faptul că reprezentanţii grupării fanion a Aradului au aşteptat în zadar cartea verde a „goal-keeper”-ului, ce nu a ajuns deocamdată prin fax, aşadar sunt în imposibilitatea de a-l utiliza. Contra găzarilor nu vor evolua nici Pecarov (eliminat în meciul cu Petrolul Ploieşti) şi nici Chindriş (aflat la a doua etapă de suspendare din cele trei dictate de FRF, urmare a cartonaşului roşu încasat la Deva). Pe lângă ei, UTA îi are accidentaţi pe Miheţ respectiv Suru, care nu vor păşi pe suprafaţa de joc.
Omul meciului
Gaz Metan CFR a lăsat o impresie excelentă, joi, în „Cupa României”, cedând la limită în faţa Stelei, cu 0-1. Utiştii sunt în gardă, avertizaţi cu privire la potenţialul adversarilor. Omul meciului de pe arena „Ion Oblemenco” a fost desemnat portarul craiovenilor, Neagoe.
Programul
În alte jocuri ale rundei cu numărul 5, programate sâmbătă, la ora 11: FC Bihor – Poli Iaşi, CSU „Vasile Goldiş” Arad – Minerul Lupeni, Voinţa Sibiu – FC Silvania, Arieşul Turda – Unirea Alba Iulia, Petrolul Ploieşti – FC Argeş, Mureşul Deva – ALRO Slatina.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!