<P>
Lăsat să lucreze la proiectul de
restructurare al Centrului de copii şi junior de
la <B>UTA,</B><I>Lucian Tetileanu</I> s-a trezit dat
afară, peste noapte, din club. Chiar dacă a
încercat să mascheze supărarea,
Tetileanu este afectat de decizia oficialilor
utişti.
</P>
Scris de IM:JURNAL_ARADEAN-<P>
Lăsat să lucreze la proiectul de
restructurare al Centrului de copii şi junior de
la <B>UTA,</B><I>Lucian Tetileanu</I> s-a trezit dat
afară, peste noapte, din club. Chiar dacă a
încercat să mascheze supărarea,
Tetileanu este afectat de decizia oficialilor
utişti.
</P>
„N-am pierdut nimic. Plec cu sufletul
împăcat că am fost alături de
echipa de seniori într-un moment delicat,
când mulţi vedeau UTA
desfiinţată. Nu mai am calitatea de a
sprijini UTA în bătălia cu
FRF” – ne-a declarat Tetileanu.
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa. 3
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!