Arad. Prezența lui Gheorghe Hagi la Arad, sâmbăta trecută, a creat o emulație extraordinară printre fostele glorii ale „Bătrânei Doamne”. În frunte cu gazda principală a turneului „Cupa Hagi Danone”, Dorel Cura, foști utiști de valoare au dorit să-l întâmpine pe „rege”: Flavius Domide, Gabor Biro, Mihai Jivan, Viorel Sima, dar și Gheorghe Vaczi ori Emanoil Gherghel. Vaczi i-a și oferit lui Hagi un tricou cu autografele celor enumerați mai sus, la 40 de ani de la eliminarea marelui Feyenoord.
Salutul organizatorilor
Dorel Cura – care i-a fost adversar lui Gică – și Ovidiu Moșneag – reprezentantul primarului Falcă – au salutat prezența lui Hagi în orașul nostru și s-au arătat bucuroși că au avut șansa de a organiza „Cupa Hagi Danone”. Mai mult decât atât, Dorel Cura a spus că este ultima mare competiție pe stadionul „Francisc Neuman”, în varianta actuală, la toamnă urmând să intre într-un proces de modernizare.
Șansa micilor fotbaliști
Gheorghe Hagi a vorbit despre competiție ca despre una care oferă o șansă unică micuților fotbaliști. „La început a fost Cupa Hagi, o competiție națională, apoi au venit cei de la Danone – cărora le mulțumesc – transformând-o în una de mare anvergură. Este o experiență incredibilă și o șansă imensă pentru acești mici fotbaliști, câștigătoarea mergând să se bată cu alte 35 de echipe din tot atâtea țări. Sportul unește toată lumea” – a spus Hagi.
Strategie pe zece ani
Referindu-se la sportul românesc, Hagi a declarat: „Trebuie să începem munca de jos, de la copii și juniori, altfel nu vom progresa niciodată. Trebuie o strategie pe zece ani, cu finanțare guvernamentală a sportului românesc. Viitorii mari campioni trebuie să aibă condiții, e nevoie de gândire, proiecte și strategie, altfel rămânem în urmă de tot”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!