FCM Târgu Mureş a venit în oraşul
nostru cu lecţiile făcute. A ştiut ce a
vrut – un rezultat de egalitate, iar în acest
scop s-a înarmat cu arsenalul adecvat. A
făcut antijoc, a tras de timp încă din
prima repriză, s-a apărat cu dârzenie
şi a fost ajutată de ratările
jucătorilor noştri, care n-au fost în
zi fastă.
„Alb-roşiii” ar fi putut deschide
scorul în jumătatea întâi, dar,
rând pe rând, Ţucudean, Batin şi
Nădăban au greşit ţinta. Cea mai
mare şansă a aparţinut lui
Ţucudean, care a şutat peste din
câţiva metri, în vreme ce Batin,
obişnuitul salvator al formaţiei
arădene, n-a fost inspirat de această
dată, în două situaţii de
„unu la unu”, ce nu obişnuieşte
să le lase nefructificate. Dincolo, cum spuneam,
oaspeţii au stat la cutie, neameninţând
aproape deloc buturile adverse. Repertoriul s-a
schimbat puţin după pauză, în
sensul că UTA nu şi-a mai creat decât
două oportunităţi, Eze şi Pecarov
(reluare în plasa laterală) nereuşind
nici ei să nimerească spaţiul
porţii.
Una peste alta, după un meci pe care ar fi putut
(şi ar fi trebuit) să-l câştige,
„Bătrâna Doamnă”, în
pierdere de turaţie, obţine o nouă
remiză. Precum în cazul a trei din
precedentele patru, aceasta nu satisface, atât
Jiul Petroşani, cât şi Mureşul
Deva sau FCM Târgu Mureş dovedindu-se
grupări de bătut. Campionatul este
însă lung iar paşii greşiţi
se pot îndrepta. Prima ocazie este chiar
sâmbăta viitoare, când ne
aşteaptă un alt derby: cu FC Argeş,
în deplasare.
UTA – FCM Târgu Mureş 0-0
UTA: Bălgrădean – Manea,
Pascariu, Pocuca, Eze – Nădăban (Digbeu, min.
66), Chindriş, Drida (Edson, min. 86), Roman –
Ţucudean (Pecarov, min. 74), Batin.
FCM Târgu Mureş:
Şteţca – Maghici, Bălău, Gongolea,
Szilagyi – S. Pop, Lupuţ, Stere (Luca, min. 80),
Sfârlea (A. Pop, min. 90+2) – Vartic, Vancea
(Prodan, min. 58).
Cartonaşe galbene: Batin, Szilagyi, Stere.
A arbitrat modest Mugurel Drăgănescu
(Breaza), asistat de Stelian Slabu (Braşov)
şi Daniel Mitruţi (Craiova). Arbitru de
rezervă: Ludovic Ujhelyi (Lugoj). Observatori
F.R.F.: Laszlo Sajtos (Sibiu) şi Mircea
Sârbu (Hunedoara).
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!