Dacă, din punct de vedere financiar, „Bătrâna Doamnă” se poate considera liniştită, preşedintele Giovanni Catanzariti străduindu-se să nu existe lipsuri, la capitolul lot lucrurile stau puţin diferit în curtea echipei UTA, înaintea jocului de sâmbătă cu Drobeta. Iar asta deoarece trei fotbalişti -Purece, Ţucudean şi Chindriş- sunt convocaţi la selecţionata Under 19 a României (primul s-a accidentat), în vreme ce Buican şi Pascariu sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Nici în privinţa lui Roman, Manea şi Pocuca, acuzând probleme de sănătate, nu sunt semne foarte bune. „Deşi ultimii par recuperabili, cu siguranţă nu vor fi apţi sută la sută. Adăugând absenţele din echipă, devine clar faptul că ne aşteaptă un meci greu” – este de părere antrenorul Roli Nagy.
Eforturi pentru victorie
Programul arădenilor, în zilele rămase, cuprinde câte un antrenament: mâine de la ora 11, joi de la orele 15 şi vineri de la ora 11. Luând în calcul situaţia delicată cauzată de numeroşii indisponibili, Draia va fi aruncat în focul luptei din primul minut, fiind alternativa cea mai probabilă de junior titular. Referindu-se la duel, Nagy mai crede că „adversarul îşi va vinde scump pielea. Drobeta are moralul ridicat, vine la Arad după o victorie acasă. Este o grupare incomodă, ce obişnuieşte să opună rezistenţă, să pună în dificultate orice echipă. Cum noi avem necazuri la nivel de efectiv, treaba se complică. Dar eu trag nădejde că jucătorii care vor intra pe dreptunghiul verde se vor achita de sarcini, astfel încât să obţinem toate punctele”.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!