Viitorul echipei UTA în acest campionat, se leagă, parcă, de ultima etapă a turului, partida de la Piteşti, de vineri, contra celor de la FC Argeş. După ce preşedintele Giovanni Catanzariti a anunţat că echipa ar putea fi penalizată cu 25% din contract, dacă nu bate în „Trivale”, iar jucătorii au anunţat, prin intermediul veteranului Claudiu Drăgan, că acest fapt îi motivează şi mai mult, azi a venit rândul antrenorului principal, Roland Nagy să-şi spună părerea.
„Suntem în obiectiv”
De la bun început, Roland Nagy a spus că toată lumea este conştientă de importanţa meciului. „Să ştiţi că am avut discuţii zilnice cu jucătorii încă dinainte de partida cu Chindia Târgovişte. Acolo am avut un gil valabil anulat şi un penalty neacordat, dar acum nu mai avem ce face. Suntem în obiectiv, asta ştim toţi, antrenori şi jucători. În această săptămână, am insistat pe faptul că e nevoie de trei puncte, pentru a avea o linişte în această iarnă. De fapt, viitorul obiectiv depinde şi de acest joc, pe care îl considerăm deosebit de important. Dacă vreţi, e şi o linişte financiară în pragul sărbătorilor” – a spus Nagy.
Realismul antrenorului
Pe de altă parte, Roland Nagy este convins că o victorie, în trei etape, nu înseamnă mare lucru. „La ce pretenţii avem noi, este imposibil ca după două etape fără punct (n.n. – Baia Mare şi Luceafărul) să ne mulţumim cu doar o victorie. Le-am spus jucătorilor că nu am realizat nimic până acum. Doar trei puncte la Piteşti ne poate mulţumi. Dar – şi asta – parţial. Se întâlnesc, practic, două echipe interesante, încărcate de istorie, care nu şi-au găsit cadenţa în acest tur de campionat” – a mai spus Nagy.
Marian Balaci e la centru
Meciul de vineri, de la Piteşti, dintre FC Argeş şi UTA va fi arbitrat, la centru, de Marian Balaci (Turnu Severin) – ajutat de asistenţii Alexandru Vodă (Alba Iulia) şi Florin Badea (Rm. Vâlcea). Rezervă: Dan Botescu – Bucureşti. Cei patru „fluieraşi” vor fi supervizaţi de sibianul Laszlo Sajtos.
Citiți principiile noastre de moderare aici!