ARAD. Mâine dimineață, UTA pleacă spre Antalya, unde va sta în cantonament până pe data de 15 ianuarie. Traseul e Arad – Timișoara, iar de pe Bega se zboară spre București, la ora 9.10. Din Capitală, se va urca într-un avion Charter, alături de jucătorii echipelor Academica Clinceni, Chindia Târgoviște, Rapid și Gaz Metan Mediaș! Se va decola spre Antalya la ora 12.45, iar două ore mai târziu elevii lui Laszlo Balint vor fi pe tărâm turcesc.
În acest moment, două din cele trei meciuri amicale programate de UTA sunt „bătute în cui”. Este vorba de întâlnirile cu Honved Budapesta (12 ianuarie) și FC Aarau (14 ianuarie). Adversarul prim, cel din 8 ianuarie, nu se cunoaște. Cei de la UTA au două variante, dar niciuna nu include vreun adversar dintre cele patru echipe, care merg cu arădenii în Turcia.
În privința lotului, sunt 23 de oameni, surprizele lipsind oarecum. Dintre „renegați”, Mar nu și-a găsit echipă și merge în cantonament, iar din cadrul Academiei câțiva jucători vin sub comanda lui Laszlo Balint. În plus, Vukcevic va ajunge mai târziu, știindu-se faptul că este acasă, fiind în izolare, după ce a fost infectat cu COVID-19!
Lotul de jucători
Iacob, Balauru, Roșca – portari; Baravykas, Shlyakov, Benga, Erico, Medjimorec, Dima, Vukcevic, Batha, Passaglia, Vorobjovas, Isac, Miculescu, Roger, Mercioiu, Vermeșan, Mar, Ubbink, Dangubic, Laukzemis, Pătlăgică – jucători de câmp.
Citește și:
Trimite articolul
XVacanta placuta .
Astia is jucatorii care reprezinta aradul??? Nici macar Romania sau ungaria…. Ce sa mai zici.. Aruncam bani oe straini pentru rezultate mediocre