Gruparea din Aradul Nou se afundă tot mai mult în clasament după înfrângerea din această dimineaţă de pe terenul uneia dintre candidatele la promovare, CSM Râmnicu Vâlcea, echipă pe care în tur a învins-o cu scorul de 3-0 la Arad.
Acum a fost 4-2 pentru vâlceni. Echipa lui Artimon avea la un moment dat un avantaj de trei goluri, 3-0, prin reuşitele lui Câju (42 – din penalty), Sergiu Popescu (55) şi acelaşi Câju, care a reuşit dubla în minutul 56. Arădenii au revenit prin golurile lui Paina în minutul 66 şi Remus Lung în minutul 73, dar totul s-a rupt odată cu penalty-ul din minutul 78 dictat de centralul Ştefan Erdei din Oradea, pe care l-a transformat Dobre şi a stabilit scorul final, 4-2.
În urma înfrângerii, ACU a mai coborât un loc în clasament, fiind pe poziţia 16, retrogradabilă.
Vâlcea-ACU 4-2 (1-0)
Au marcat: Câju (42-11m, 56), Sg. Popescu (55), Dobre (78-11m) / Paina (66), Lung (73)
VÂLCEA: Perianu – Mihuţ, Dinu, Kutlacik, Goge – I. Popa (53 Sg. Popescu), Dobre, Săceanu, Orac (75 Vătavu) – Stromajer, Câju (63 Disney).
ACU: Păşcălău – Negrita, Nicolau, Muşuroia, Filaret – Miţiţi (61 Ţârlea), Lung (86 Roşca), Onu, Iambor – Bota (70 Alin Drăgan), Paina.
Arbitri: Ştefan Erdei (Oradea) – Marian Fridl (Bacău) – Ioan Barjac (Zalău)
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!