Cele mai importante momente au făcut referire la preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, care a ameninţat cele două cluburi că vor fi dezafiliate.
„Meciul nu s-a jucat deoarece au existat şi alte presiuni, decât cele mediatice, cum susţin conducătorii celor două cluburi. Suntem siguri că acest puşcăriaş, Mitică Dragomir a făcut totul pentru ca partida să nu mai aibe loc.
În fotbalul românesc sunt mai mulţi infractori decât se pot găsi în peluze. Cerem demisia capilor fotbalului românesc, care au făcut numai nenorociri în ultimii zece ani. Iancu a vrut să-l servească pe Dragomir când a spus că se ajungea la violenţe între suporteri, la acest meci. Nu ne-am înfrăţit, dar pentru o cauză comună, eram maturi şi nu existau bătăi. Dragomir a ameninţat că aceste două cluburi vor fi dezafiliate dacă joacă meciul, aşa că-i înţelegem pe conducători. Ne pare rău că nu au suportat presiunea, aşa cum am făcut-o noi. Pentru noi meciul este ca şi jucat, căci scopul a fost atins” – s-a spus la întâlnirea cu presa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!