Noi, până la etapa trecută, am avut emoţii din cauza multiplelor probleme de la echipă, dar acum nu mai avem nicio miză. Am ştiut că întâlnim o echipă cu câteva nume importante, omogenă şi o bancă bună. Am pus probleme în unele momente, am punctat la posesie, dar nu am reuşit mai mult. Am luat două goluri pe greşeli. La primul, a fost o fază fixă pe care repetăm la antrenamente, iar la al doilea a greşit fundaşul nostru, Iuga. Oroian mi-a zis cu o zi înainte partidei că dacă intră va da gol. Încă are probleme la contactele fizice, are doar 17 ani, dar, uşor uşor, l-am folosit, i-am dat încredere şi lui şi altora din generaţia 2001. Vrem să vedem exact pe cine vom putea conta la anul dintre juniori, pentru că UTA va trage la promovare”.
La rândul său, tehnicianul piteștenilor, Eduard Augustin a spus: „Finalurile de campionat sunt foarte greu de gestionat. Jucătorii, undeva în colţul subconştientului, acuză nişte probleme de ordin mental, fizic, se acumulează uzură şi stres. Astăzi, am jucat pe un teren impecabil, dar pe o căldură sufocantă. Atât cât a rezistat, UTA ne-a pus ceva probleme, dar în final este o victorie meritată, scontată, a echipei mai bune. Aceste puncte vin şi ca o reparaţie pentru eşecul din etapa precedentă cu ACS Poli. Îi felicit pe jucători că s-au motivat în două zile de la precedentul meci şi mi-au arătat adevărata lor faţă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!