UTA pleacă, maine diminaţă, către Slatina, acolo unde sambata, de la ora 11.00, dă piept cu ALRO din localitate, pe Stadionul „1 Mai”. Gazdele au pornit foarte bine în acest retur, câştigând cu 2-1, la Alba Iulia, după un meci controlat în cea mai mare parte de elevii lui Cornel Papură.
În schimb, UTA este măcinată de ultimele decizii ale FRF şi FIFA, iar asta în ciuda faptului că în prima rundă a returului, arădenii au câştigat, 1-0, pe teren propriu, cu FC Argeş.
Au moral bun
Antrenorul celor de la UTA, Roland Nagy ne-a declarat că ALRO Slatina are moral bun după victoria din etapa trecută. „Echipa din Slatina a arătat bine şi la meciul tur, de la Arad, iar acum vine cu ceva nou. S-a întărit în această iarnă, are alte perspective, vrea mult mai mult de la acest retur. Cele trei puncte de la Alba Iulia le vor da încredere, a fost o victorie de moral” – a spus Nagy.
Vor toate punctele
UTA va ţinti victoria la Slatina, Roland Nagy spunând că echipa merge să câştige în fieful lui ALRO. „Poate fi curios, dar noi mergem să câştigăm meciul de la Slatina. Sunt convins că şi la ei cuvântul de ordine este victoria, aşa că ar putea ieşi un meci reuşit. Sper ca băieţii să fie montaţi şi motivaţi, căci nu avem ce pierde. Trebuie să avem o atitudine pozitivă, să fim concentraţi şi conectaţi la acest joc, căci doar aşa poate ieşi ceva bun” – a concluzionat Nagy.
Iugulescu fluieră la Slatina
Meciul dintre ALRO Slatina şi UTA va fi arbitrat de Ionuţ Iugulescu (Târgovişte) – la centru, ajutat de asistenţii Iulian Szekely (Cluj) şi Florin Potora (Aiud). Rezervă Iulian Călin – Piteşti.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!