BUZĂU. La finalul remizei dintre Gloria și UTA, 0-0, de la barajul de promovare/retrogradare în Superliga, antrenorul arădenilor, Mircea Rednic a declarat că se aștepta la altceva de la elevii săi. Și a sfârșit prin a-și cere scuze fanilor, în numele echipei.
„Nu meritam mai mult. Am avut doar două situații în prima repriză, apoi a fost joc de bătaie. Îi felicit pe adversari că au jucat cu ambiție. Au ajuns la nivelul ăsta, e șansa lor. Îi felicit cum au abordat jocul. Noi nu ne-am ridicat la nivelul lor. Strategia noastră era să punem presiune, să înscriem, să câștigăm, nu să așteptăm să ne atace o echipă de Liga 2. La tragerea la sorți am zis că sunt bucuros că vom juca al doilea meci acasă. Trebuie să fim modești. Ce am realizat noi până acum e foarte puțin. Nu ne mai interesează nimic, ci doar să câștigăm și să rămânem în SuperLigă. Au și ei responsabilități (n.r. jucătorii), nu numai cereri. La UTA e un nivel bun. Sunt obligați să facă eforturi pentru niște oameni care vin la stadion. Vreau să îmi cer scuze în numele echipei pentru felul cum ne-am comportat astăzi. Sunt oameni care fac sacrificii mari, e departe Buzăul de Arad și ei au fost alături de echipă. Nu ai voie să nu te gândești și la suporteri, sunt siguri că au rămas dezamăgiți. Trebuie să fim modești, căci ceea ce am realizat până acum e puțin, la ceea ce a oferit orașul acesta” – a declarat Rednic, după meci.
La rândul său, tehnicianul Gloriei, Adrian Mihalcea a spus:
„A fost extrem de greu, e mult mai simplu pe bancă, aproape de echipă, dar este al treilea joc acasă în care sunt suspendat și nu am pierdut. Important e că meciul următor voi fi lângă echipă. Și înaintea acestui meci aveam șanse reduse. Șansele rămân la fel, principala favorită este UTA. Mergem să luptăm, să jucăm și să ne ridicăm la valoarea Ligii 1. E altceva. După ce că eram puțini, am pierdut și doi jucători. Poate vom avea noroc și atunci se poate întâmpla ceva, dar șansele mai mari sunt ale echipei din Liga 1. Ar fi trebuit să facem mai multe până acum. Acum suntem în fața faptului împlinit și vom merge la Arad să jucăm o finală. Trebuie să ne organizăm la fel de bine, am stat foarte bine din punct de vedere defensiv, dar ar trebui ca cei care intră de pe bancă să îmi ofere acea prospețime ca să ducă meciul până la final. Nu s-a întâmplat. Cei de pe bancă ar trebui să fie mai concentrați și, atunci când apelez la ei, să mă ajute”.
Trimite articolul
XEchipa se muleaza dupa conducatorul de facto, care nu are nici o functie in organigrama si in statulde functii al UT-ei, JUPAN MEISTER MESZAR .Rusine conducerii UT-ei pentru modul in care a gestionat acest final de sezon.Nu vorbesti de despartiri de jucatori, de scaderi de salarii si nu blochezi salarii si prime inainte de un baraj de mentinere in Superliga !.Putea sa mai aibe rabdare inca o saptamana, pana dupa finalizarea barajului.Sigur Rednic are dreptate, sa-i inlocuiasca pe Milosevici, Barbossa, Benzar, Erico, Cascini, si multi altii, dar asta dupa baraj !
-
Foarte adevarat tot ce spui.asa este,plecările și sosirile se discuta după ce echipa întra în vacanta nu acum.dar Dl Mezsar ne surprinde ca întotdeauna. Speram în trezirea jucătorilor în retur.luptati ptr noi suporteri .noi ne-am făcut datoria fata de voi ,așteptăm mulțumirea din partea voastră
Atentie mare la returul cu Gloria Buzau. Probabil aradenii mai in varsta isi aduc aminte cu destula angoasa de prima retrogradare a echipei UTA din divizia A in anul 1979, dupa 34 de sezoane consecutive, tocmai in urma pierderii unui meci decisiv pe teren propriu impotriva Gloriei Buzau.
La ce atitudine au acești asa ziși jucători începe să-mi fie frica și de retur. Adunătură fără personalitate și fără bun simți!
-
Joaca doar cand vor. In frunte cu Ubink:un meci bun, patru-nimic.
nu pot sa inteleg pentru ce iau bani prieteni astia cu fotbalul ; ca fotbalisti sunt alti nu ei