Arad. Lucrurile sunt clare la UTA. 20 de jucători merg la primul meci din campionat, cel cu FC Bihor, de mâine, ora 11. De fapt, sunt toți jucătorii ce-i are la dispoziția lui Eugen Trică, doar alți trei (columbienii), fiind în lot. Mai putea fi unul, Claudiu Pascariu, dar nu s-a înțeles cu conducerea. Acesta a cerut 2000 de euro la semnătură, era dispus să primească doar 1500, poate și 1000, dar acest lucru nu s-a întâmplat, Marțian nefiind de acord cu primă de instalare. La antrenamentul de dimineață jucătorul nici nu a mai participat.
A semnat Apostu
Cel mai greu de convins a fost Bogdan Apostu (foto). S-a negociat timp de trei zile și până la urmă acesta a semnat pe un an, dar s-a lăsat cu greu. Surse demne de încredere spun că Marțian are așteptări imense de la Apostu, care și-a impus punctul de vedere la negocieri. Cel mai probabil, noul acționar majoritar așteaptă gol după gol de la jucător.
20 pentru Oradea
UTA va deplasa la Oradea 20 de jucători, însă doar 18 vor fi înscriși pe banca de rezerve. Oberhauser, Horvath – portari, Zanardini, Țabără, Ardelean, G. Neagu, Dumitru, Zaluschi, Raț, Oltean, Popescu, Roman, Firțulescu, Surugiu, Roman, Sălăjan, Tecsi, Bârză, Monac, Apostu – jucători de câmp. Acesta este lotul pe care se va baza Eugen Trică la meciul cu orădenii.
Fluieră Feșnic
Meciul de mâine, FC Bihor – UTA, va fi arbitrat de o brigadă clujeană, cu tânărul Horațiu Feșnic la centru, ajutat de asistenții Alexandru Cerei și Gero Szabo.
Observatori FRF: Ioan Onicaș și Dan Costin (ambii din Zalău). Meciul nu este televizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!