BUCUREŞTI. Tupeu maxim. Aşa am putea caracteriza ieşirea impresarului Bogdan Apostu în faţa camerelor de luat vederi, după remiza dintre Rapid şi UTA (scor 1-1). Dacă ne-ar fi povestit despre eşecurile jucătorilor aduşi la UTA, ar fi avut sens. Să faci însă pe „lupul moralist” şi să încerci să acoperi neputinţa antrenorului Laszlo Balint de a debloca echipa – ajunsă la zece meciuri fără victorie – este o cale lungă şi de neacceptat.
Cere sobor de preoţi!
Unicul impresar agreat la UTA ne explică de ce postul antrenorului Balint nu este în pericol: „Dacă vreți, vă spun în premieră, după meciul trecut (n.a.: eşecul, o-1, cu Gaz Metan), când a fost înjurat de unii dintre suporteri, Balint mi-a cerut să vorbesc cu conducerea clubului să își prezinte demisia. Dar, domnul Meszar nici nu a vrut să audă așa ceva. A spus că nu se pune problema pentru că echipa joacă, a jucat mereu și doar ghinionul a făcut să nu facă puncte. Nu am mai auzit așa ceva de când mă uit la fotbal. O spun sincer, o echipă care să aibă atât de multe ocazii, să rateze atât de mult și să nu facă puncte. Cred că nu ar avea nevoie doar de un preot, cred că Gyuszi are nevoie de un sobor de preoți”.
„Suntem în obiectiv”
De parcă toţi suporterii „Bătrânei Doamne” am fi nişte naivi, Bogdan Apostu spune că echipa este în obiectiv: „Până la urmă, e important ca lumea să înțeleagă și că obiectivul UTA-ei este o clasare – poate – mai bună decât anul trecut. Este în obiectiv până acum, este o echipă în media campionatului, cu un buget mediu. Și, cu toate că ar fi meritat mai mult conform jocului prestat, până la urmă e acolo unde e normal să fie. La fel cum e și Rapidul, la fel cum e și Sepsi, de altfel, care are un buget mult mai mare și așa mai departe. Deci, nu văd de ce ar trebui să fie în pericol postul lui Balint?”.
Ultimul tango?
La doar cinci puncte de locurile de baraj şi la şapte lungimi de ultimul loc care asigură prezenţa în play-off, UTA stă pe un „butoi cu pulbere”. Iar declaraţiile impresarului Bogdan Apostu nu fac altceva decât să aprindă „fitilul”. Şi orice alt rezultat, decât victoria, în meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Sepsi Sf Gheorghe, poate reprezenta ultimul tango al cuplului Balint-Apostu pe arena „Francisc Neuman”.
Trimite articolul
XApostu e în obiectiv. Si-a luat cota de la ciurucurile aduse. Tupeist intr-adevar.
Din ce postura comenteaza acest mascarici despre UTA … mare pacat ca la clubul UTA nu exista un presedinte care sa apere interesele clubului la televizor si sa ofere declaratii in presa…
-
Corect,cred ca e singurul club din prima liga unde habar nu ai cine conduce de fapt(neoficial e Meszar),unde un samsar de jucatori da declaratii in numele clubului si e pus un presedinte doar de forma fara nici o putere de decizie.Suntem furati aproape meci de meci si toata lumea din club doarme.
gyuszi demisia, de 10 meciuri nu bateti pe nimeni. inca 10 si sunteti in pbiectiv. adica barajul. si noi la baraje nu batem pe nimeni!!
pleaca in ungaria sau in seciume!!
-
haideti voi sa antrenati . latrati aiurea poate pleaca antrenorun si veniti voi , becalilor !
-
Sper ca odata cu plecarea lui Balint i se va face vânt și lipitorii-impresar Apostu.
Gasca de tupeisti si aventurieri fara vreo meserie pusi pe capatuiala pe seama unui brand iubit de un oras intreg , pacat de suporterii acestei echipe. Pacat si de banii nostrii ( din bugetul local ) bagati in acest moment intr-un sac fara fund.
Aplecat Balint pentru ca o gasca de betivani l-au injurat din peluza. nu meritam liga 1 , asta e adevarul.
aia o sa si fie! ultimul tango!
UTA – SEPSI X2!
dar am o alta stire…
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/laszlo-balint-demisia-uta-653371.html
Ce se intampla la UTA,e de nedescris.Transparenta lipseste cu desavarsire.Nicaieri in lume,un impresar nu vorbeste in numele unui cllub,ce sa mai zic ca este singurul impresar cu care colaboreaza UTA,parca am fi in comunism.Dupa povestea cu demisia lui Balint,de ce nu a iesit la rampa Meszar,sa spuna care e adevarul.Balint,draga,nu te-a injurat nimeni,ci doar ai fost tras la raspundere pentru lipsa de rezultate si tactica precara pe care o folosesti,dar tie ti-a sarit mustarul.Mai lasa-ne Balint cu povestile de adormit copiii,cu focusari pe termen mediu si lung.Bibart,pana se face lumina la club,sa stim si noi cine sunt conducatorii clubului,deoarece sponsorul principal este deocamdata Primaria Arad,adu-i pe Leo Grozavu,antrenor principal si pe Victor Hexan,preparator fizic si la UTA si in intregul judet Arad,va fi liniste.
Bogdan Apostu, băiat ca toate fetele.
Mulge – împreună cu Balint – UTA. Pute de la mare distanță că acești indivizi fac lucruri murdare.
De ce naiba Apostu vorbește de UTA?
Ce funcție are la UTA?
Cine ii permite să vorbească de UTA?
EL e un amărât impresar care se vinde e doi lei.
Pentru UTA, FC BOTOȘANI e un exemplu!
Moldovenii reușesc să aducă jucători foarte buni, reușesc să vândă și jocul lor e excelent!
Apostu ăsta, cunoaște un lucru esențial, existențial, și-anume că nu te poți ridica dacă nu critici, pe oricare îți iese în cale, și care reprezintă un real pericol în afirmarea ta personală. În concluzie, trebuie desființat.
Are o vrajală fraieru zici că-i Mino Raiola………..
Un singur exemplu ca să vedeți cât îl doare pe B Apostu de UTA. Malele jucător impresariat de Apostu este dus la FC Argeș în loc să fie dus la UTA. Pe deasupra FCArges mai și câștigă ( camp.trecut) cu golul dat de Mălăele. Dar la UTA aduce aproape numai ciurucuri.Jucatori bătrâni, lenți și dezinteresați.Cu cine să mai joace și Balint?
Pentru urări de bine:
https://www.facebook.com/apostu