UTA a trecut peste ameninţarea retrogradării
şi a ieşit din orice calcule ale ultimelor
locuri. „Bătrâna Doamnă” se
poate gândi la mai mult, aşa cum au spus
şi fanii, în urmă cu o
săptămână. Acum, după trei
puncte cu Deva, la Arad va poposi CFR Timişoara, o
echipă disperată, care nu va urmări
decât victoria, cele tri puncte fiind vitale
pentru feroviarii de pe Bega. Din păcate, apelul
fanilor, dar şi al conducătorilor, nu i s-a
răspuns cu moneda aşteptată.
Ceva mai mulţi bani
În tribunele stadionului „Francisc
Neumann” s-au aflat aproximativ 3000 de
spectatori la meciul de sâmbătă seara.
Puţini, dacă ar fi să ne luăm
după cei din conducerea clubului. „Nu
înţeleg cum nu vin mai mulţi oameni la
meci. Jucăm sâmbăta seara, avem
nocturnă, echipa merge bine, dar tribunele
rămân cam pe jumătate goale. Nici nu
ştiu ce să mai facem să aducem lumea la
stadion. Dacă mă întrebaţi de
banii pe încasări, vă spun că nu
sunt cu mulţi peste cei adunaţi etapa
trecută, acasă, cu Jiul” – ne-a
declarat Dorin Stana, directorul administrativ al
UTA-ei.
Trei suspendaţi
UTA nu va putea conta la meciul din etapa viitoare,
contra celor de la CFR Timişoara, pe Toc,
Nădăban şi Ţucudean. Cei trei sunt
suspendaţi, primul după eliminarea cu Deva,
ceilalţi din cauza cumului de cartonaşe
galbene. Din această cauză, antrenorii mai au
o problemă: trebuie să trimită un junior
care a jucat mai puţin până acum,
căci Toc şi Ţucudean erau
„senatori de drept”.
Alte acte la dosar
UTA vrea, cu orice preţ, să-l
învingă pe Ionuţ Chirilă. Surse
din anturajul clubului UTA ne-au declarat, sub
protecţia anonimatului, că – zilele trecute –
au fost anexate şi alte acte la dosarul prin care
arădenii contestă decizia Camerei
Naţionale de Soluţionare a Litigiilor.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!