Dacă sezonul trecut de Superligă, UTA a fost „în cărţile” pentru play-off până în ultima etapă a sezonului regulat, în acest campionat, visul s-a spulberat după etapa cu numărul 27. Dacă e să fim realişti, obiectivul declarat şi asumat de antrenorul Mircea Rednic a (cam) fost compromis încă de la finalul anului trecut, doar că acum s-a frânt şi din punct de vedere aritmetic. Cu trei runde înainte de finalul sezonului regulat, UTA şi-a luat adio de la play-off. Chiar dacă roş-albii ar bate tot până la final şi Rapid ar pierde ultimele trei jocuri, plus echipele situate în faţa „Bătrânei Doamne” nu ar strânge mai mult de 41 de puncte, UTA tot nu ar prinde „primele şase”, având rezultate directe nefavorabile cu trupa lui Şumudică.
Joaca de-a obiectivul
După ce în primele 25 de etape nu s-a ferit să spună, cu orice ocazie, că obiectivul echipei arădene e accederea în play-off, Mircea Rednic s-a sucit după eşecul de pe teren propriu cu CFR Cluj. Unul care le-a „îngropat” speranţele. Iar tehnicianul utist a dat-o la întors: „Noi aducem jucători liberi care trebuie să intre într-un barem pe care l-am stabilit, un barem care e pentru obiectivul propus și realist, să ne salvăm de la retrogradare”. Am putea încadra „joaca” lui Rednic cu obiectivul echipei fanion a Aradului la ceva de genul: „Naivi au fost cei care m-au crezut ce spun, că UTA mereu doar la evitarea retrogradării s-a gândit”.
Sigur, în stilu-i caracteristic, „Strâmbul” o să ne promită „cel mai bun loc din ultimii 50 de ani”, locul 7, atins sezonul trecut. Şi noi o să-l credem, până ce iar aritmetica nu va mai ţine cu el.
Rapid, marea favorită
Cu cinci puncte avans şi doar nouă puncte rămase în joc, Rapid este marea favorită să prindă locul 6, ultimul care asigură prezenţa în play-off. Chiar dacă are un program infernal: în deplasare, cu Farul şi acasă, cu FCSB şi Univ Cluj. Cu minim patru puncte, giuleştenii ar cam fi siguri de prezenţa în play-off, fiind greu de crezut că Sepsi (deplasări la UTA şi Petrolul şi acasă, cu CFR Cluj) ori Pettrolul (deplasări la CFR Cluj şi Poli Iaşi şi acasă, cu Sepsi) pot strânge maxim de puncte.
Trimite articolul
XVa urez ,, Spre Matineu”