UTA s-a despărțit de Laszlo Balint în dimineața zilei de ieri. În jurul orei 10.30, antrenorul și-a luat toate bagajele de la Arena „Francisc Neuman” și plecat a fost. A eliberat biroul pentru Mircea Rednic, care era anunțat ca fiind în inspecție la stadion la ora 11.30. dar, acest lucru nu s-a mai întâmplat, noul tehnician venind direct la conferința de presă în care a fost prezentat.
După toate acestea, Laszlo Balint și-a făcut timp și a postat un mesaj pe contul său de Instagram.
„Nu m-am gândit că o să ajung din nou într-un astfel de moment… În noiembrie, la revenire, eram plin de speranţe că vom reuşi să facem un sezon bun, iar la final să avem fruntea sus, mulţumiţi de munca noastră. Am preluat echipa de pe loc direct retrogradabil şi ştiam că parcursul va fi foarte greu, plin de provocări. Nu am dezarmat nicio clipă, am fost mereu convins, la fel cum sunt şi acum, că UTA se va salva şi se va califica în finala Cupei României. Ştiu, aveam cu toţii aşteptări mai mari, ştiu că au fost momente în care i-am dezamăgit pe suporterii utişti, le prezint scuze pentru acele momente… Însă fotbalul este imprevizibil, şi lucrurile nu se desfăşoară mereu după cum ne propunem, indiferent cât de mult ne dorim. Sunt împăcat cu mine, pentru că am făcut absolut tot ce a depins de mine şi de stafful meu ca să avem rezultatele pe care le aşteptau, în primul rând, suporterii. E un moment greu, e adevărat, însă echipa are şanse reale de menţinere în prima ligă şi şanse pentru câştigarea unei cupe, după mai mult de jumătate de secol! Mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat în această perioadă. Mulţumesc jucătorilor, ştiu că au dat şi vor da totul pentru atingerea celor doua obiective. Personal, rămân cu dezamăgirea că nu am putut să ajut clubul să atingă un alt nivel, dar şi cu satisfacţia de a fi dus echipa atât de aproape de un trofeu. Sunt sigur că UTA va fi în Superligă şi sezonul următor” – a scris Balint pe contul personal de Instagram.
Trimite articolul
Xsa-l aduca si pe Murinyo sau Olaroiu si rezultatele vor fi aceleasi sa fie clar
Mult succes LASZLO BALINȚ !!!
A venit Rednic. Mai trebuie aduși 11 jucători, o minge nouă și UTA rămâne în ” A ”, și va câștiga Cupa.
Actuala echipa,mai puțin Benga si Popescu,nu merita nimic,sunt niște pseudo fotbaliști,locul lor este in,,B” sau ,,C”Trebuie recuperați banii băgați in salariile lor.Nu ii merita.Toți trebuie angajați o zi in zona industrială sa vadă cât efort trebuie sa faci sa iei un ban.Ei muncesc(aproape deloc) o zi si iau o grămada de bani complet nejustificați.Nu meritați respectul si sprijinul galeriei i a Aradului.Plecați cât vedeți cu ochi .Nu aveti loc in echipa UTA
Nu știu cât a fost sau este vina antrenorului în situația data, dar părerea mea ca jucătorii sunt mult mai vinovați decât antrenorul în situația data. Când tu ratezi din 1000 de poziții, câteodată e mai greu sa ratezi decât sa marchezi, apoi poate sa vina și Guardiola cu Mourinho la un loc ca nu poți sa faci mare brânză. Ar trebui jucătorilor sa le fie rușine de situația în care se afla dar dacă salariul merge… Păcat de public și stadion… Chiar dacă se vor salva la vara trebuie făcută o reconstrucție totala pt ca asa nu merge dar câteodată interesele sunt mai mari decât jocul echipei.
-
Bine graiesti !In fata este UTA dar din pacate in spate sunt bani si interese !!
-
Întrebați l pe keseru când se înbata cât da inapoi din aia 13 mii la Gașca lu meszar….
-
Balint = cel mai slab antrenor din istoria echipei UTA.
-
Vai de capul tău!
-
Poate cel mai bun bade
Vine alt antrenor care ne va ameții cu vrăjelile că el o să facă și tot nu va face nimic și UTA va ajunge iar de rîsul lumii.