ARAD. UTA Arad s-a impus cu 3-0 în jocul școală cu selecționata Academiei UTA. Golurile au fost marcate de Hora și Negoescu, de două ori. Laszlo Balint a urmărit partida de la tribuna I, lăsându-și pe bancă ajutoarele.
Tehnicianul „Bătrânei Doamne”, care s-a implicat în procesul de selecție al juniorilor din această săptămână, a fost mulțumit de jocul școală. „O acțiune bună pentru noi, un antrenament reușit. Vreau să le mulțumesc tuturor tinerilor fotbaliști care au participat la această acțiune comună a clubului, chiar dacă pentru ei este final de sezon și a fost un grad de oboseală.
Dar implicarea a fost foarte bună și pentru noi a fost extrem de important să ne facem o imagine cât mai amplă asupra potențialului lor. Este clar că sunt copii tineri cu potențial foarte bun, jucători chiar foarte tineri de 16, 17, 18 ani”, a declarat antrenorul lui UTA.
Acesta s-a bucurat că nu au fost accidentări. „În ceea ce ne privește pe noi, obiectivele pe care le-am urmărit în acest antrenament au fost atinse. Mă bucur că am terminat sănătoși cu toții această zi, atât noi, cât și această selecționată a juniorilor. De acum înainte ne concentrăm pe ce avem de făcut săptămâna următoare”, a spus Balint după jocul școală.
Foto: UTA Arad facebook
Citiți principiile noastre de moderare aici!