De cealaltă parte, tehnicianul celor de la Hermannstadt, Ruben Albes a spus: ”Nu e ușor să menții un ritm înalt toată partida. Cred că UTA a făcut o a doua parte foarte bună. Au stat sus, nu ne-au lăsat opțiuni să găsim spațiile pe care le doream. Trebuia să mai marcăm, mai devreme, și atunci poate rezultatul ar fi fost diferit. În prima repriză am avut câteva ocazii clare. N-am înscris, iar până la urmă s-a terminat egal. Da, am pierdut două puncte. Am simțit că putem câștiga meciul, dar adversarii joacă și ei, am pierdut avantajul în a doua repriză. Am început foarte bine, am consumat multă energie, iar la final am fost un pic storși și ei au profitat. Deja ne gândim la următoarea partidă și încercăm să învățăm din tot ce s-a întâmplat la acest joc”.
Trimite articolul
XJurnalist de mare profesionalism…. să scrii un articol sportiv despre un rezultat fără să îl menționezi niciunde, trebuie să fii expert. Și Sfârâ nu e la prima reușită de acest gen…