Ajuns în orașul nostru pentru o seară, tocmai pentru a fi prezentat publicului larg, Laszlo Balint a fost deschis cu presa, stând la dispoziția jurnaliștilor imediat ce s-a terminat prezentarea.
Nimic despre promovare
Balint a vorbit despre viitor, dar și despre trecut: „UTA ocupă un loc special în inima mea, pentru că am petrecut o perioadă frumoasă aici și am amintiri plăcute. Acestea sunt legate în primul rând de suporterii acestei echipe, de căldura cu care a fost înconjurată echipa în acea perioadă. Sunt convins că la fel se va întâmpla și acum, pentru că știu foarte bine ce înseamnă UTA pentru oraș, pentru suporteri, pentru toată lumea care se pricepe la fotbal. În plus, din punct de vedere profesional, UTA e o provocare mare pentru mine, ținând cont de tradiția echipei, de istoria sa și de pretențiile care sunt aici. Vin cu gândul de a munci, poate mult mai mult decât am făcut-o până acum și de a încerca să obțin maxim din ce se va putea obține sezonul următor. E important ca absolut toată lumea să înțeleagă că doar împreună se poate reuși în acest proiect și aici mă refer la suporteri în primul rând, dar și la autoritățile locale. Este foarte important să se inaugureze stadionul cât se poate de repede, pentru că sunt convins că se va crea o emulație extrem de benefică echipei. Teoretic, dar și practic, nu s-a pus neapărat problema promovării la finalul stagiunii următoare, însă știu că suporterii sunt extrem de pretențioși și așteaptă rezultate. Pe de altă parte, eu sunt genul de antrenor care sufăr foarte mult în momentul în care pierd, mă consumă enorm o înfrângere și, de fiecare dată, îmi propun să luăm meciurile pas cu pas și să scoatem maxim posibil” – a spus Balint.
Primul transfer
Noul tehnician a dezvăluit și primul transfer al UTA-ei. „În proporție foarte mare, Florin Iacob poate fi considerat jucătorul UTA-ei. Despre alte nume e prematur să vorbim acum, deoarece mai sunt două etape și trebuie să ne facem treaba toți, în mod profesionist, acolo unde suntem plătiți” – a mai spus Balint.
Citiți principiile noastre de moderare aici!