„Bătrâna Doamnă” a intrat într-o săptămână mai agitată decât precedentele. O aşteaptă, în fine, un meci oficial (la Covaci, împotriva Fortunei), însă pentru asta trebuie rezolvate câteva probleme. Prima ar fi achitarea tranşei de 15.000 de euro în contul datoriei către Florin Dan. „Cel târziu până miercuri trebuie să plătim această sumă. Eu cred că va fi OK, o scoatem la capăt” – declară directorul executiv al grupării, Alexandru Meszar.
Scapă de… Finanţe
Una din priorităţile FCM UTA este să scape de obligaţiile la Bugetul de Stat. Suma este însemnată, poate depăşi chiar 60.000 de euro. În această săptămână, conducerea intenţionează să închidă complet acest capitol şi să obţină certificatul fiscal pe baza căruia să dovedească faptul că este „la zero datorii”, apoi să înainteze proiectul care să facă eligibil clubul pentru a fi finanţat de Consiliul Judeţean. Nu sunt uitaţi nici jucătorii. Oficialii se străduie să le procure ceva bani, ţinând cont că aceştia au rămas puţin în urmă cu plăţile, astfel încât determinarea fotbaliştilor să fie pe măsură, sâmbătă, la ora jocului din deplasare.
Pascariu, aproape sigur
UTA a înaintat, astăzi, o adresă către Federaţia Română de Fotbal, prin care solicită un răspuns oficial referitor la dreptul de a-l utiliza, în partida următoare, pe Pascariu. „Conform regulamentului, el are drept de joc. Aşteptăm cu mare încredere poziţia forului de specialitate” – adaugă Meszar. Pe de altă parte, mici necazuri (contractură musculară) întâmpină Chindriş, totuşi el este recuperabil în vederea ciocnirii cu Fortuna.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!