Acum, lucrurile se prezintă astfel: turul va avea loc duminică, 28 mai, la ora 14, pe stadionul din „Crâng”, iar returul de la Arad e duminică, 4 iunie, ora 21!
Varianta disputării turului este execrabilă. De ce? Pentru că exact atunci joacă și juniorii UTA-ei finala Ligii de Tineret, la Târgoviște, cu Universitea Craiova! Nu mai vorbim că se încerca aducerea la echipă a lui Rareș Pop, dacă Mircea Rednic era de acord, iar jocurile erau la o distanță mai mare de 24 de ore.
Asta, în timp ce pentru meciul Dinamo – FC Argeș s-a menținut ziua și ora, adică luni, 29 mai, în prime-time, de la ora 20!
Trimite articolul
XNu il vindeti e Postolachi la Cluj
Ne amețește domnii ăștea , schimbă programul de două ori pe zi !! 😏😏
Îmi bag picioarele în programarea lor, ca dacă lasă asa puteam sa merg și eu la meci, asa rămân cu buzele umflate din cauza lor