Pentru UTA respectiv Gaz Metan CFR Craiova, punctele puse în joc sâmbătă, la ora 11, capătă o importanţă apreciabilă. Diferenţa faţă de CSU „Vasile Goldiş” (aflată pe un loc retrogradabil) s-a micşorat simţitor. Atât arădenii, depăşiţi la Ploieşti, cât şi oltenii, care nu au învins în acest retur decât la „masa verde”, au nevoie, prin urmare, de un rezultat pozitiv. Ultima dată, trupa pregătită de Jerry Gane s-a înclinit acasă cu Unirea Alba Iulia, cu 1-2 şi a intrat astfel în lupta retrogradării. Acasă, însă, e un fel de a spune, pentru că în retur craiovenii s-au mutat la Severin. „Ne-am îndepărtat de obiectiv, dar cred că nu mai contează dacă termini pe locul şase ori nouă. Sper să ne redresăm pe parcurs”, a spus tehnicianul grupării adverse.
Revanşă de luat pentru UTA
În prima parte a campionatului, UTA a fost întrecută clar în deplasare de craioveni, cu 1-4. Înfrângerea usturătoare se doreşte răzbunată la Arad. „Este adevărat, în tur am avut o prestaţie slabă. Ne propunem să avem o reacţie pe măsură în faţa propriilor suporteri, să dăm dovadă de atitudine şi să o luăm de la capăt. Acest meci trebuie să reprezinte un nou început pentru noi, după durerosul eşec de la Ploieşti”, este de părere „principalul” Roli Nagy. Antrenorul FC UTA conştientizează că îl aşteaptă o partidă dificilă: „Va fi un joc greu, contra unei formaţii rănite. Sigur că, evoluând pe propria arenă, ne propunem să ne impunem pentru a urca în clasament”.
Programul rundei
Etapa cu numărul 20 din liga secundă mai programează următoarele confruntări: CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni, Unirea Alba Iulia – Arieşul Turda, FC Argeş Piteşti – Petrolul Ploieşti (sâmbătă), ACS MU Poli Iaşi – FC Bihor Oradea şi ALRO Slatina – Mureşul Deva (duminică). Liderul Voinţa Sibiu va câştiga prin neprezentare împotriva retrasei FC Silvania.
Cinci absenţe
Din lotul echipei în alb-roşu, care urmează să fie stabilit vineri, imediat după şedinţa de pregătire, nu vor face parte cinci fotbalişti, în speţă suspendaţii Chindriş, Tînc şi Purece, plus accidentaţii Calvin şi Mihuţ.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!