Vineri va fi lansată cartea lui Radu Romanescu, „Bătrâna Doamnă, Regina României”, apoi va fi lansat un film documentar cu şi despre UTA (cu susţinerea financiară a Primăriei Arad), la eveniment fiind invitate personalităţi ale fotbalului românesc, alături de legendele UTA-ei.
Gheorghe Vaczi a anunţat că sâmbătă, de la ora 14.00, vor avea loc două meciuri de gală: UTA ’90 – UTA 2015 şi UTA old boys – Honved Budapesta.
Primarul Gheorghe Falcă a punctat: „Va fi un eveniment important, cu participare a unor nume importante din istoria UTA-ei. Vom lansa filmul documentar, în care se pot regăsi imagini şi de la marele meci cu Feyenoord. La noul stadion, nu va lipsi muzeul clubului UTA”.
Managerul general al UTA-ei, Alexandru Meszar a spus: „Sunt invitate toate legendele clubului UTA. Vine familia lui Iosif Petschovschi, din Germania, Pojoni, de la Budapesta, Lereter, Pârcălab, Pantea, dar şi alţii, răspândiţi prin Bucureşti şi toată ţara. Au acceptat invitaţia noastră comentatori de marcă, precum Cristian Ţopescu sau Nicolae Secoşan, dar şi ziaristul maghiar care a scris cartea despre Petschovschi, Oroszhegyi Karoly. Şi-a anunţat participarea şi Jackie Ionescu, dar vom mai avea invitaţi şi de la FRF sau AJF”.
Consilierul Ovidiu Moşneag a punctat că bunele intenţii ale Primăriei se văd şi prin producţia filmului documentar cu şi despre UTA, iar Dan Proca a anunţat sprijinul total şi necondiţionat al fanilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!