ARAD. UTA are meci important, mâine, de la ora 13.30, la Arad, contra celor de la Chindia. Fost jucător al târgoviștenilor, chiar înainte să vină la Arad, Alexandru Benga a radiografiat întâlnirea: „Ne așteaptă o partidă dificil, sâmbătă, împotriva Chindiei, o echipă aflată într-o situație nu foarte fericită. Vor veni foarte bine montați pentru acest joc. Pe de altă parte, noi venim după două înfrângeri, va trebui să gestionăm această situație, însă ne-am pregătit foarte bine și așteptăm cu încredere partida. Avem nevoie să facem un joc bun, să avem o evoluție bună, dar și de rezultat. Nu pot spune că sunt surprins de locul ocupat de Chindia, mai ales că s-au produs destule schimbări de lot la ei în ultimul an, ar fi câteva alibiuri, însă e mai important acum ce facem noi, cum vom intra pe teren, și cum vom răspunde”.
În altă ordine de idei, jucătorul UTA-ei a spus că jocul de mâine e un bun prilej pentru „spălarea păcatelor”.
„Trebuie să spun că am avut până acum parte de câteva rezultate pe care nu ni le doream, însă dacă aș lua în parte fiecare meci, aș avea o explicație pentru fiecare lucru ce s-a întâmplat. Dar, având în vedere că suntem pe final de campionat, trebuie să privim cu încredere următorul joc. Pentru Chindia este un meci decisiv, iar noi ne-am putea spăla păcatele din play-out, chiar înainte de Paști” – a spus Benga.
Trimite articolul
XVrem victorie la scor !Nu un 1-0 chinuit !
Otele ,minutul 8
Unbbink…când poate…
Minculescu..daca nu l schimbă,in min.80-90
Cardoso…min.90+1..
Cam asa ar trebuii spălate păcatele..
Hai UTA!!