SFÂNTU GHEORGHE. La finalul meciului de azi, de la Sfântu Gheorghe, încheiat la egalitate, 0-0, antrenorul echipei UTA, Ilie Poenaru a declarat:
„În contextul a ceea ce s-a întâmplat trebuie să spunem că suntem mulțumiți cu un punct. Cred că Dobrescu a primit ușor al doilea cartonaș galben, dar vor analiza cei care se pricep. În contextul ocaziilor avute, poate puteam să sperăm la mai mult. Postolachi a făcut un meci bun la prima partidă ca titular, a avut două șanse bune și a alergat mult. A fost o strategie netitularizarea lui Claudiu Keșeru. Ne-am gândit că venind de pe bancă poate veni cu un plus de prospețime, dar din păcate am avut om eliminat și am fost limitați. Avem variante la nivel de Under 21 după plecarea lui David Miculescu. Trebuie să ajungem la un anumit nivel de pregătire cu unii dintre fotbaliștii veniți mai târziu”.
De cealaltă parte, tehnicianul celor de la Sepsi, Cristiano Bergodi a spus:
„Da, cred că este un rezultat echitabil. Am întâlnit o echipă bună, organizată și a fost greu. Am împins mai bine jocul pe benzi, dar nu am reușit să dăm gol, să ne creăm ocazii. Doar 2-3 șuturi din afara careului. N-am avut luciditate. Nu am ales soluția cea mai potrivită. Probabil s-a simțit puțină oboseală. Când am avut noi mingea, s-a apărat bine UTA. Când aveau ei mingea, plecau pe contraatac. Am încercat să comandăm jocul. Nu a fost ușor să găsim spațiul între linii. Trebuia o sclipire, ceva mai mult. Asta a fost. Un meci echilibrat. Sunt cinci schimbări într-un meci. Schimbi aproape 50% din echipă. Normal că încercat să forțăm victoria, mai ales după cartonașul roșu. Repet, acolo, ultimele 15 minute, nu am mai avut acea luciditate de a ajunge în careu. S-a văzut un pic de oboseală. Un punct și un rezultat pozitiv, oricum. Nu este ușor să jucăm din trei în trei zile, pentru o echipă tânără, care a trecut un tur preliminar în Europa. E greu, chiar dacă ai un lot competitiv. Eu zic că s-a simțit, fiindcă nu am avut luciditate în ultimii 15 metri. Nu eram fenomene în urmă cu 4-5 meciuri, dar nici acum nu putem spune că suntem slabi. Eu zic că și-a spus cuvântul că am jucat în Conference League”.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!