UPDATE 1. Adrian Marţian:„M-am înţeles cu Giovanni”
De câteva minute, Adrian Marţian ne-a declarat că are încredere în reuşita tranzacţiei. „Avocaţii au avut un cuvânt greu de spus. Catanzariti a dorit să abge clubul în insolvenţă, lucru inacceptabil din punctul meu de vedere. După ce a sosit şi avocatul său, cred că şi-a dat seama că trebuie să-mi predea clubul. Luni sper să semnăm actele, mergem şi la Finanţe, rezolvăm totul. E adevărat, mai e mult până atunci, dar sper să nu se răzgândească” – a spus, sec, Marţian.
În urmă cu o oră şi jumătate, Marţian şi Catanzariti s-au întâlnit la sediul clubului UTA pentru semna actele de predare primire a clubului. Marţian a venit cu avocaţii, iar după jumătate de ora de discuţii, Catanzariti s-a ridicat de la masă şi a plecat. jumătate de ora mai târziu acesta a revenit la club, supărat foc, declarând ca nu mai face nimic până nu îi sosesc avocaţii.
În acest timp, Marţian “tuna şi fulgera”, în faţa stadionului, explicând câtorva reprezentanţi de la Suporter Club UTA că Giovanni a fugit, pur şi simplu, de răspundere. La revenirea italianului cei doi s-au certat chiar în curtea sediului clubului, cei şapte reprezentanţi ai SCU nemaiînţelegând ce se întâmplă. Următoarele ore vor fi decisive pentru soarta echipei fanion a aradului, mai ales că -s-a aflat- datoriile la fisc nu impiedică societatea să cesioneze acţiunile.
Rămâneţi pe aradon! Revenim cu mai multe informaţii.
CITESTE SI:
UTA, blocata de datoriile la fisc?
Citiți principiile noastre de moderare aici!