Arad. Azi dimineață, la ora 10.15, înainte de antrenament, un executor judecătoresc l-a vizitat pe Eugen Trică l-a vestiar, pentru a-i comunica faptul că este demis de la cârma echipei UTA și trebuie să părăsească, de îndată, vestiarul. Antrenorul nu s-a lăsat intimidat și a spus că va face recurs la această hotărâre, ceea ce însemna că, până la stingerea litigiului, nu va fi clintit din loc.
„A venit executorul judecătoresc, i-a înmânat decizia de demitere, dar Trică a făcut recurs deja” – ne-a declarat Dorin Micșa, administratorul speecial de la FC UTA.
Auzind asta, Adrian Marțian l-a sunat imediat pe avocatul Dan Idita și l-a consultat cu privire la legalitatea demersului lui Trică. Idita a spus că UTA nu trebuie să-și facă probleme, îl poate da afară de îndată pe Trică, nu trebuie așteptat până se judecă recursul antrenorului. Așa stând lucrurile, la această oră, cei de la UTA caută deja o firmă de pază, care să-și pună oamenii, mâine, la stadion, pentru a-l împiedica pe Trică și colaboratorii săi să intre în stadion. De urmărit!
Citiți principiile noastre de moderare aici!