Încă de la început, Sorin Botiş a declarat că nu va rămâne la UTA în orice condiţii. Apoi, parcă şi-a călcat pe suflet şi a plecat în cantonamentul din Italia. Şi-a intrat serios în rolul de antrenor secund, conducând încălzirea jucătorilor la fiecare şedinţă de pregătire. Nici conducerea nu a fost sigură că-l mai vrea pe Botiş, unele declaraţii ale sale, la adresa primarului Gheorghe Falcă, nefiind pe placul oficialilor de la club, ştiindu-se faptul că UTA trăieşte din bani publici.
Din această săptămână, Sorin Botiş nu s-a mai prezentat la echipă, ieri luându-şi bagajele de la stadionul „Motorul”.
Utiştii au terminat antrenamentul de azi acum câteva minute, Alexandru Manea fiind prezent, deşi se zvonea că ar putea cere să plece de la echipă.
Şedinţa de pregătire a fost conduăs de Roland Nagy, Cristian Todea fiind plecat la Bucureşti, la cursurile PRO.
Citiți principiile noastre de moderare aici!