„Brăila a fost așa și anul trecut, am fost acolo, am atacat tot meciul dar nu am marcat. Am încercat să urmărim ce se întâmplă la echipa adversă, dar nu știm prea multe despre ea. Acolo e un antrenor care a avut nume în fotbalul românesc, Florentin Petre, au zece seniori și restul juniori, dar nu suntem nici noi prea departe, cam așa suntem structurați ca lot. Oricum, nu ne luăm după declarațiile lor, tratăm partida cu maximă seriozitate, deoarece ne dorim victoria” – spune Păcurar.
De la UTA va lipsi Coulibaly (foto), care e suspendat, dar și accidentat, jucătorul de culoare urmând să facă un RMN să vadă dacă accidentarea de la „amicalul” cu Șoimii Lipova nu e mai gravă decât pare la prima vedere. Un semn de întrebare există și în dreptul lui Orlic, care ar putea fi, totuși, pe banca de rezerve.
UTA mai caută un atacant, dar Păcurar nu știe dacă el va mai apărea. „Acum, avem ca număr 9 pe C. Rus și D. Popa. Nu știu dacă pentru etapele rămase până la final se mai poate aduce ceva compatibil cu ce ne dorim” – a conchis „secundul” UTA-ei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!