Steaua s-a mişcat mult mai repede decât Dinamo şi a trimis celor de la UTA Bătrâna Doamnă o ofertă concretă pentru juniorul Bogdan Burlă. Deşi Mircea Rednic a fost cel care „l-a descoperit” pe jucător, Steaua a preluat din mers interesul pentru acesta şi – ştiind că Dinamo îl monitorizează deja – a trimis rapid o ofertă scrisă. De fapt, la meciul Unirea Tărlungeni – UTA BD, antrenorul Stelei, Mirel Rădoi a fost la meci, la fel ca şi Mircea Rednic. De acolo a şi pornit reacţia Stelei, care – iată – s-a grăbit să facă o ofertă pentru tânărul jucător.
„Avem oferta celor de la Steaua pe masă, o analizăm. E posibil să primim şi o altă ofertă, poate mai bună, de la Dinamo, de exemplu. Se ştie că Mircea Rednic îl urmăreşte de mai multă vreme pe Burlă. Jucătorul nu e transferat încă, dar vă pot spune, ca date tehnice, că Steaua îl doreşte definitiv, iar perioada de transferuri începe în prima lună a anului viitor” – ne-a declarat Alexandru Meszar.
Interesant e şi faptul că juniorul Denis Man are o invitaţie de a merge la Bologna (locul 17 în Serie A), pentru a fi văzut de oficialii clubului, la câteva antrenamente şi jocuri de verificare. Conform conducerii UTA-ei, Man va pleca în probe, în Italia, luna viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!