ARAD. Lucrurile sunt într-o continuă dinamică la UTA. Antrenorul Laszlo Balint vrea să se despartă de mai mulți jucători, iar asta înseamnă rezilierea contractelor. De discuțiile cu cei care sunt pe „lista neagră” se ocupă Bogdan Apostu, la fel cum tot el încearcă să aducă alți jucători la Arad.
Dar, de vorbit despre ei a făcut-o Laszlo Balint.
Mai vrea trei jucători
Pe lângă lituanianul Karolis Laukzemis, Balint mai vrea trei jucători.
„Mai vrem să aducem un atacant, un mijlocaș ofensiv care să poată juca în benzi, atât în dreapta, cât și în stânga.
În plus, ne dorim și un fundaș lateral.
Am identificat jucătorii respectivi, să vedem cum se desfășoară negocierile. Spun asta, deoarece ne aflăm într-o perioadă complicată din acest punct de vedere. În momentul în care găsim un jucător de atac, care să fi jucat și să aibă și cifre, pretențiile sunt destul de mari, mai ales dacă sunt liberi de contract. Dar, știm asta, ne-am confruntat cu așa ceva și iarna trecută, când am adus jucători importanți. Sunt convins că așa va fi și acum, la fel cum sunt convins că vom deveni mai puternici cu jucătorii care vor veni. O să facem o figură frumoasă în acest sezon de primăvară” – a declarat Balint.
Mai greu cu Hora și Antal
Numele cele mai grele de la UTA nu au semnat, încă, rezilierea. Probabil, o vor face, dar după ce Bogdan Apostu le va găsi echipă. Asta, neoficial. Pentru că – oficial – despre cei doi jucători a vorbit Laszlo Balint.
„Din câte știu eu, sunt discuții de reziliere a contractelor. Tot ce pot să vă spun e că nu vor fi în lotul care va pleca în cantonamentul din Antalya. Pentru binele lor și al clubului, situația cred că se va rezolva cât mai repede” – a conchis Balint.
De menționat că Ioan Hora are deja câteva oferte bune, din punct de vedere financiar. Așadar, sunt premise să rezilieze înțelegerea cu UTA cât mai repede.
T. Călin, înapoi la Ripensia
După Tomozei, Fl. Ilie și Bustea, a venit rândul lui T. Călin să plece, oficial, de la UTA. El s-a întors la Ripensia Timișoara, iar UTA va păstra procent dintr-o viitoare vânzare a jucătorului.
Interesant e faptul că Mociu și Mar încă nu și-au găsit echipe, dar este posibil ca acest lucru să se întâmple. Dacă nu, merg în cantonamentul din Antalya.
Trimite articolul
XMediocritate…dam cu zarul!
-
Da asa este….dar ai uitat ca pt performanta iti trebuie bani mulți.
Dar daca ai tu alte idei mai bune si te pricepi, de ce nu ne ajuti?
Nu de acum trebuiau sa plece,ci demult…Atat Hora cat si Antal…nici macar nu trebuiau adusi..PUNCT!Ce oferte,ce premise?Probabil vor pleca in Ligile maghiare sau bulgare,daca sunt salarii,posibil prin Malta…Gibraltar,eventual…