Problemele de sănătate ale lui Ionuț Popa s-au agravat de la începutul acestui an încoace. Experimentatul antrenor arădean a început să se simtă rău de pe la mijlocul lunii ianuarie și a trecut pe la pe la mai mulţi medici. Iniţial, se vorbea despre o semipareză facială, dar starea de rău a persistat şi după sesiunile de fizioterapie. Pe la începutul lunii martie, un doctor neurolog de la Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara i-a impus lui „Mister” restricţii clare legate de stilul de viaţă şi, astfel, acesta a fost în imposibilitatea de a mai conduce UTA.
Recent, administratorul special al ACS Poli Timișoara, Radu Birlică, a avut inițiativa, după o consultare cu familia să inițieze o strângere publică de fonduri pentru Ionuț Popa. „Alături de Mister! Cei care pot şi doresc să îl susţină în vederea acoperirii costurilor tratamentului său, o pot face printr-o donaţie în contul: Raiffeisen Bank RO51 RZBR 0000 0600 1141 5017 Titularul contului este fiica acestuia, Medamira Popa”, a scris Ciprian Rus pe contul de Facebook.
Căpitanul echipei UTA, alături de Ionuț Popa
Căpitanul echipei UTA, alături de Ionuț Popa
ARAD. Ciprian Rus, căpitanul echipei UTA, s-a alăturat campaniei de strângere de fonduri pentru fostul tehnician al clubului arădean, Ionuț Popa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!