ARAD. A trecut, deja, aproape o treime din sezonul regulat în Superliga. UTA pare că e tot în căutări, deși obiectivul propus este unul măreț, un loc în primele șase. Așa se vorbea la începutul campionatului, însă întrebarea e dacă se poate realiza mai mult decât în campionatul trecut. De ce spunem asta? Pentru că o parte din titularii de azi, sosiți în vară la Arad, nu sunt mai buni decât cei care au plecat. Nu mai are rost să facem paralele între jucători, vede toată lumea că parcursul foarte bun din ultima parte a sezonului trecut nu a mai putut fi continuat acum. E lesne de înțeles că acești jucători nu sunt la nivelul celor plecați. Doar Rednic vede altfel. E simplu să dăm doar două nume, care nu-și găsesc acum înlocuitori: Micovschi și Luckassen. Dar, se poate discuta și despre alții. Sigur, primul era doar împrumutat, al doilea visa salariu de 20.000 de euro pe lună.
Această situație trebuia să-i dea de gândit antrenorului. Nu știm ce a crezut el când a spus că avem lot de play-off. De fapt, UTA e acum pe loc de baraj și nu suntem siguri că potențialul echipei e mai mare decât de a scăpa de la retrogradare. Maxim jumătatea clasamentului, am spune. Primele șase sunt o glumă, sperăm să terminăm cu caterinca, am mai spus-o, deoarece în ritmul acesta echipa merge spre pierzanie. Ar trebui să terminăm cu glumele, e mult de lucru la echipă, una care a arătat foarte rău contra lui Hermannstadt. Noroc că a fost pe teren Joao Pedro, care a scos penaltyul, după care l-a și transformat. Vine Poli Iași și nu se acceptă decât victoria. Orice alt rezultat va fi taxat din tribune, pentru că publicul a început deja să-și piardă răbdarea.
Unde e Oaidă?
Altă țeapă ce ne-a fost oferită a fost aducerea lui Oaidă. Care i-a spus lui Mircea Rednic (n.n. – oare?) că în țară va juca doar la UTA. Doar că nu a mai ajuns la Arad, ci a luat drumul Clujului, la Universitatea. Nu a mers nici în Turcia, deoarece contractul oferit de „șepcile roșii” a fost superior arădenilor și – probabil – mai apropiat de ce ofereau turcii.
Trimite articolul
XFoarte bine punctat! Ma întreb oare când se vor trezi domnul Rednic și domnul Meszar? Sau poate ce vedem noi, ceilalți, nu se vede și din sânul echipei. Poate domnul Rednic ar trebui sa își ceara scuze de la “specialisti” și sa recunoască faptul ca a greșit. Dar sunt prea multe “poate”… Sa speram la mai bine!
-
Foarte frumos punctat . Foarte civilizat comentariu.
Dar noi il avem pe Tzuka, cel care la 1-1 acasa tragea de timp. O fi fost accidentat, dar tragi de tine si iesi de pe teren, nu opresti jocul (de 2 ori cel putin plus la schimbare), mai ales ca de fiecare data s-a pus jos in careul nostru, langa linia de aut. Parca juca la Herman, nu la UTA.
Altii fac stopuri ca dulapul sau dribleaza cu minge asa lunga, de parca intentionat vor sa piarda mingea.
Nu stiu cum se dau primele de joc, dar la egal acasa ar trebui sa fie cu -, victoria cu oprima mica (la fel si egalul in deplasare) si doar victoria in deplasare sa fie cu o prima consistenta.
Cat il mai suporta conducerea pe acest antrenor nevRednic ? O fi asa cum a zis el ca nimeni nu se poate atinge de el ? Domnule Brosovsky, chiar isi bate joc asta de noi toti ? Ce ar zice tatal dvs de el ??
Domnule Domide, chiar nu aveti nimic de spus ?
Ar trebui ca toata echipa sa iasa in fata stadionului si sa protesteze impotriva antrenorului si a conducerii. Noi, cei mai multi ne vom alatura lor
Este clar Rednic trebuie sa plece nu poate ridica potențialul echipei.
Haideți sa fim optimiști, se vede ca nu exista relații de joc . Sunt 15 jucători noi totusi iar tintarul a adus echipe una și una. Cu echipele de sub noi de anul trecut nu sa jucat ! Totuși:Rapid, U Craiova,Steaua,Farul….
Dureros este ca în meciul cu Hermanstad nu au jucat nimic de parca doreau sa schimbe antrenorul!!!
-
Da, il vor pe Bergodi !
De ce acest Oaida merita atâta atenție??? Unde a confirmat?? Ce asa mare gălăgie pentru un refuzat???
-
Ca să avem ce comenta, oameni buni
Echipa este plina de mediocritati. Una in plus sau in minus… nu mai conteaza.