Utiştii au jucat, azi, un meci în familie, cei 28 de jucători aflaţi sub comanda lui Dan Stupar fiind împărţiţi în două echipe. Testul a fost făcut tocmai pentru tehnicianul să-i comunice „principalului” Roland Nagy concluziile înainte de ultimul test, cu Szeged, de sâmbătă. Practic, cei de la UTA sunt în căutarea alcătuirii lotului care va pleca în cantonamentul de la Moneasa.
A fost 6-4
„Verificarea” a avut loc azi dimineaţă, pe „Şega”, acolo unde „portocaliii” (căci sunt la modă, sau la putere, dacă vreţi) au trecut de „verzi”, cu 6-4. Iar învingătorii au sărbătorit victoria în stil personal, de parcă ar fi câştigat vreun meci important în campionat. Azi, Dan Stupar îi va prezenta concluziile lui Roland Nagy, care se va întoarce la cârma echipei, după periplul prin Italia.
Gol pentru Galanis
Ultimul nou sosit la UTA este grecul Vasilios Galanis. Este un atacant de 25 de ani, are 1.90 metri, ultima dată evoluând la Gaz Metan Mediaş, însă în sezonul 2009-2010, doar în opt meciuri. Galanis a mai fost legitimat, în Grecia, la Xanthi Skoda, Panathinaikos (a evoluat doar pentru echipa secundă) şi Apollon Kalamaria. A ajuns la Arad în postură de jucător liber şi la partida de azi a reuşit să marcheze. Rămâne, acum, să şi confirme.
Contract reziliat
Până la urmă, cei de la UTA s-au hotărât şi au făcut primul pas spre rezilierea contractului de echipament sportiv, cu cei de la „Umbro”. Dorin Stana, directorul de organizare de la UTA, a trimis deja o adresă acestora, pentru o reziliere pe cale amiabilă, iar acum se aşteaptă răspunsul lor.
Pe de altă parte, preşedintele Catanzariti a căutat – în Italia – un alt partener, iar până la finele săptămânii se va lua o decizie în privinţa noului producător de echipament sportiv.
Aşteaptă răspuns de la Mara
UTA nu a tranşat, încă, problema cu Mara. Acesta ezită să ofere un răspuns lui Giovanni Catanzariti, însă şansele ca jucătorul să vină la Arad sunt tot mai mici. Arădenii îl aşteaptă să tranşeze problema până la sfârşitul săptămânii, căci trebuie alcătuit lotul care pleacă în pregătirea de la Moneasa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!