UTA a remizat, azi, contra celor de la FC Voluntari, 1-1, chiar pe terenul ilfovenilor. Ubbink a deschis scorul, în min. 9, dar Lopes a egalat, în min. 21. Gazdele au ratat câteva ocazii mari, pe fondul bramburelii din apărarea arădenilor. Norocul UTA-ei a fost portarul Kucher, care a fost în zi mare.
„Vreau să scot părțile pozitive dintr-un meci pe care îl puteam câștiga, dar pe care, la fel de bine, îl puteam pierde. Am avut momente bune, dar și momente în care am arătat vulnerabilitate. Aici sunt un pic preocupat. A fost acea dublă ocazie pe care a apărat-o Kucher, dar și în prima repriză, la faza golului, la faza golului anulat, nu am reacționat așa cum mi-aș fi dorit. Am reglat anumite situații la pauză. Chiar dacă am avut mai mult controlul mingii, Voluntari este o echipă care știe să speculeze greșelile adversarului. Azi am făcut destule greșeli, dar este explicabil, pentru că există o anumită uzură la nivelul lotului. Consider că, ținând cont de forma adversarului, e un punct câștigat. Ne doream să ieșim din acea situație, dar nu jucăm singuri. Voluntari arată foarte bine, ne doream să câștigam cele trei puncte, dar am primit gol. Până la urmă e un punct câștigat. Trebuie să ne pregătim foarte bine și să abordăm cu maximă seriozitate următoarea partidă.La VAR, cred că a văzut toată lumea că a fost un ofsaid mai mult decât evident. Din păcate, configurația stadionului probabil nu a permis să se tragă repede liniile și a trebuit să așteptăm foarte mult. Nu știu dacă am fost salvați de VAR, a fost o fază evidentă, doar că se așteaptă și confirmarea grafică. Nu cred că merită să comentăm foarte mult. Astea sunt condițiile. Ni s-a comunicat că sunt anumite stadioane, unde unghiurile îngreunează eficiența sistemului, dar e foarte bine că arbitrii și-au făcut datoria și au îndreptat acea decizie. Lupta se va duce până la final, diferența este mică, sper să ținem acest trend” – a declarat Laszlo Balint, la finalul jocului cu FC Voluntari.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!