CRAIOVA. UTA a avut ocaziile sale la meciul de vineri, din Bănie, cu Universitatea Craiova, dar nu a profitat de ele. Așa s-a născut, apoi, o înfrângere clară, cu 3-0.
„O înfrângere. Poate nu meritam să fie scorul atât de mare, ținând cont de prima repriză. Am început prost, am luat un gol, apoi am avut 3 ocazii clare. Ăsta e fotbalul, se joacă pe goluri. Dacă nu ești serios în fața porții… Poate e vorba și de calitate. De când am venit aici, i-am omorât cu „technical shoot” (n.r.- șut plasat). Noi am vrut să rupem plasa. Au fost și schimbări, mă bucur că am reușit să aducem un atacant. Va mai veni o extremă, va semna mâine. E ultimul transfer. Lucrul pozitiv e că ne-am creat ocazii. E o creștere din punct de vedere fizic. E vorba de omogenitate. Nu uitați că la fiecare dintre primele 4 partide am condus. E normal când se schimbă mulți jucători să fie nevoie de timp. Dacă am fi înscris, altul ar fi fost scorul” – a declarat Rednic, la finalul jocului.
De cealaltă parte, Laurențiu Reghecampf a spus: „Avem probleme în anumite momente ale jocului. Le-am dat posibilitatea (n.r. celor de la UTA), mai ales în prima repriză, pe greșeli personale, să ajungă la poartă foarte ușor. Trebuie să fim mult mai agresivi și să nu lăsăm adversarul să ajungă ușor la poartă pe minge lungă. Avem destulă experiență și avem jucători care pot citi jocul foarte bine. Am jucat foarte prost în prima repriză. Nu mi-a plăcut. Aștept cu totul altceva, mai multă agresivitate. Nu ne descurcăm în momentul în care un adversar se apără organizat, pe două linii.
Jucăm foarte lent, trebuie să jucăm mai repede, să ne mișcăm mai mult. Sunt lucruri pe care le vedem de la etapă la etapă și încercăm să le reglăm. Eu nu vorbesc de pregătirea fizică a jucătorilor. Avem momente când trebuie să ne comportăm mai bine, în special pe contra-atacurile adversarilor. Trebuie să profităm mai mult de valoarea jucătorilor pe care îi avem în față, care au o calitate foarte bună pentru campionatul României. Îmi doresc să ducem echipa la un nivel atât de ridicat, încât să fim periculoși la fiecare fază”.
Trimite articolul
XCu jucători ca: Leidsman, Cooper, Dumitrașcu,Marku ,UTA nu va prinde nici măcar loc de baraj.
Bine că cineva s-a îmbogățit pe comisioanele primite pentru așa NULITĂȚI de jucători. Mai sunt și alții,dar poate nu chiar atât de slabi că cei enumerați.
Echipa UTA arată ceva mai bine decât în sezonul trecut. S-a pornit de la 0 și este nevoie de susținere răbdare și speranță.
După primele 10 etape,rămânem tot cu 4 puncte.Adică rămâne familia Meszar.